Apa urmează să umple, din nou, bazinul care separă Piaţa Trevi de imensa sculptură barocă de pe faţada Palatului Poli din centrul Romei. La ceremonia de inaugurare a fântânii arteziene au participat reprezentanţii Primăriei capitalei Italiei şi ai casei de modă care a finanţat restaurarea, precum şi zeci de localnici şi turişti.

Pe durata lucrărilor de restaurare, au fost amenajate o pasarelă pentru turiştii care nu au încetat să vină să vadă Fontana di Trevi şi un mic bazin, în care puteau fi aruncate monedele. Patronul Casei de Modă Fendi, Pietro Baccari, unul dintre finanţatorii lucrărilor, a afirmat că susţinerea pe care a acordat-o a fost o ocazie de a se lega ireversibil de numele Romei.

Sute de turişti au respectat tradiţia şi au aruncat monede în apă, cu spatele la bazin, pentru a reveni în Oraşul Etern.

Opera de artă barocă a ajuns cunoscută în toată lumea îndeosebi datorită unei scene din filmul „La Dolce Vita” de Federico Fellini, în care actriţa suedeză Anita Ekberg făcea o baie în fântână, noaptea, fiind îmbrăcată în rochie de seară, însoţită de Marcello Mastroianni.

Fântâna arteziană nu mai fusese restaurată de 23 de ani. Lucrările de renovare au durat 16 luni şi au costat peste două milioane de euro.