„Ne vom dubla eforturile şi vom conlucra şi mai strâns pentru a contracara ascensiunea extremismului, care poate inspira asemenea atacuri oribile aici”, a spus Jens Stoltenberg într-o reuniune la care a participat şi şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini.

Secretarul general al NATO a accentuat că Alianţa Nord-Atlantică şi UE nu îşi mai pot permite să elaboreze politici paralele care vizează obiective similare. „Când mizele sunt atât de ridicate şi nevoile cresc, mai pot NATO şi Uniunea Europeană să continue ca până acum?”, s-a întrebat Stoltenberg.

Un număr de 22 de ţări sunt membre atât ale NATO, cât şi ale Uniunii Europene. Cele două organizaţii au obiective similare în domeniul securităţii şi apărării, dar au sedii, forţe de reacţie rapidă şi misiuni externe separate, notează agenţia de presă britanică.

Pe de altă parte, aflat luni la Bruxelles pentru reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE (CAE), şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier a subliniat că Franţa nu a ridicat deocamdată problema activării articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic, conform căruia un atac contra unui stat membru al NATO va fi considerat un atac împotriva tuturor ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice (aşa-numita clauză a muschetarilor).

La rândul său, Federica Mogherini s-a pronunţat pentru o nouă abordare a apărării europene, deşi nu este de aşteptat ca Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe să elaboreze o nouă politică de securitate europeană până la jumătatea anului viitor.