Au rămas 17 zile până la finalizarea anchetei în cazul Paciu

Au rămas 17 zile până la finalizarea anchetei în cazul Paciu
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 25.01.2013 14:57
Până la finalizarea anchetei parlamentare în cazul morții lui Sorin Paciu și tăinuirea acesteia de către înalții funcționari de stat au rămas 17 zile.

Membrii comisiei create pe 21 ianuarie trebuie să elucideze modul în care au acționat organele abilitate în cazul incidentului din Pădurea Domnească, pe 23 decembrie, când a fost împușcat mortal Sorin Paciu.

Din comisie fac parte 4 deputați PCRM, 3 deputați PLDM și câte un deputat din PL și PD.

Totodată, comisia de anchetă urmează să prezinte un raport cu privire la elucidarea administrării de către organele abilitate a tragediei de la Fălești.

Sorin Paciu a fost împușcat pe 23 decembrie 2012, la o vânătoare din Pădurea Domnească, iar cazul a ieşit la iveală abia pe 6 ianuare, când Sergiu Mocanu a anunţat public despre omor. Potrivit liderului Mișcării Antimafie, cel care l-a împușcat pe Sorin Paciu este procurorul general, Valeriu Zubco.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP