Berbec
Este o zi dificilă, care poate deveni chiar memorabilă, prin impulsul de a strica ceea ce ai construit cu mult efort în relaţiile cu cei dragi.
Taur
Tendinţa anarhică de azi te poate conduce nu numai la acţiuni greşite, ci şi la concluzii eronate, pe baza cărora să iei decizii de acum înainte. Soluţia este să fii sincer în orice situaţie.
Gemeni
Se poate produce un eveniment deosebit de supărător în cuplu, care să îţi zdruncine încrederea în partener sau încrederea în relaţii.
Rac
O situaţie complicată de la serviciu, care nu e deloc nouă, se poate transforma într-o problemă şi mai mare, de care va trebui să te ocupi fără întârziere.
Leu
Una dintre cele mai spinoase probleme din relaţia ta cu cei dragi se va tranşa astăzi, aşa cum ţi-ai dorit. Va trebui să fii pregătit şi pentru o soluţie diferită de cea dorită de tine.
Fecioară
O chestiune de familie despre care ai evitat să vorbeşti devine subiect de discuţie pe faţă şi se complică din cauza emoţiilor negative ale celor care se implică.
Balanţă
Ai putea avea probleme în timpul unei deplasări scurte, pe parcursul unei întâlniri sau a unei discuţii cu un apropiat. Cheia e să ai răbdare şi să asculţi ce ţi se spune.
Scorpion
Există un risc major de pierdere a unor privilegii asociate cu funcţia sau cu o anumită poziţie pe care o ocupi în grupul în care te-ai integrat.
Săgetător
Este un moment deosebit de delicat pentru tine, în care va trebui să îţi aperi valorile şi convingerile împotriva unor atacuri cu care te întâlneşti rar sau foarte rar.
Capricorn
Vezi şi înţelegi că situaţia nu mai este deloc aşa cum credeai, dar parcă tot eşti tentat să faci eforturi ca să revină la forma iniţială. Te consumi degeaba.
Vărsător
Poţi trece printr-un eveniment care să te dea peste cap, din cauza unui prieten sau a unei rude prin alianţă. Este important să fii corect cu toţi cei din jur.
Peşti
Pot să apară situaţii greu de gestionat la serviciu, complicaţii care să te pună foarte serios pe gânduri. Este indicat să fii cât mai reţinut şi mai prudent în toate contactele sociale.