Prezicerile astrale pentru astăzi, 18 iunie

Prezicerile astrale pentru astăzi, 18 iunie
Sursa: libertatea.ro Foto: avantaje.ro 18.06.2017 09:52
Berbec
 

Astăzi fiecare are parte de ceea ce ştie cel mai bine să facă. Dacă vei fi capabil(ă) să vezi şi partea bună a celor din jur, vei obţine beneficiile dorite.
 
Taur
 
Este o zi cu un potenţial pozitiv deosebit şi ar fi bine să reţii acest detaliu; vei avea nevoie să ţi-l aminteşti mai ales în momentele tensionate.
 
Gemeni
 
Ideea de concurenţă nu este neapărat bună în orice situaţie, iar atunci când are legătură cu prietenii sau cu rudele poate deveni chiar o alegere proastă.
 
Rac
 
Chiar dacă te-ai putea simţi mai tot timpul iritat(ă) şi vei simţi nevoia să ripostezi la orice provocare, ar fi bine să ştii că există şi o parte frumoasă a acestei zile şi tu o poţi descoperi.
 
Leu
 
Este posibil să te afecteze dorinţa unora dintre apropiaţi de a intra în conflict între ei sau cu tine. Vestea bună e că vei reuşi să îi eviţi, fără a face eforturi speciale.
 
Fecioară

 
Ai putea avea o zi specială, cu numeroase momente de bucurie, dar acestea vin numai ca urmare a unor eforturi sincere făcute pentru a-ţi rezolva anumite probleme interioare.
 
Balanţă
 

Se arată o rază de soare şi pe strada ta, poate datorită intervenţiei unui prieten adevărat, care te cunoaşte foarte bine. Conflictele de azi nu merită atenţie.
 
Scorpion
 
Încerci, prin tot felul de strategii, care mai de care mai inteligentă, să obţii maximum de autoritate şi la serviciu şi acasă, dar îţi şi asumi multe riscuri.
 
Săgetător
 
Ar fi bine să nu te amesteci prea mult în planurile unor apropiaţi în care nu ai încredere. Relaţiile cu aceştia se pot deteriora şi mai mult.
 
Capricorn
 
Poate că nu se va rezolva ceva anume azi, dar sunt şanse să te apropii de o soluţie pe care o cauţi de mult timp. Este important să fii flexibil(ă) şi atent(ă) în orice situaţie.
 
Vărsător
 
Te poţi bucura de realizarea unuia dintre partenerii de bază, mai ales că ai şi contribuit la ea, direct sau indirect. Este o zi bună, frumoasă.
 
Peşti
 
Principalele tale preocupări şi direcţia în care ţi se îndreaptă atenţia sunt munca şi, asociată cu aceasta, starea de sănătate. Sunt preocupări care îţi fac bine, în actualul context.

ULTIMELE ŞTIRI