Berbec
Graba este marea problemă a acestei zile. Poate duce la numeroase probleme, iar gravitatea lor va depinde de tine şi de puterea ta de a te controla.
Taur
Este posibil să te simţi răscolit din cauza unor tensiuni de care nu ai reuşit să te eliberezi până acum. Este important să îţi doreşti să îţi menţii calmul, chiar dacă nu vei reuşi în totalitate.
Gemeni
Te simţi constrâns din mai multe direcţii şi această situaţie ţi-ar putea afecta şi încrederea în reuşita unor proiecte, dar şi încrederea în sine.
Rac
Deşi nu îţi stă în fire, vei dori să te comporţi impulsiv cu cei din jur, ca să te eliberezi de sarcinile suplimentare cu care crezi că ar vrea să te încarce.
Leu
Există riscul să începi mai multe lucruri şi să nu te ocupi de finalizarea lor, dar şi acela de a intra în conflict cu anumite persoane din anturaj, aflate într-o dispoziţie războinică.
Fecioară
Principala problemă a zilei vine din constrângerile pe care trebuie să le suporţi în familie. Complicaţiile financiare se pot înmulţi dacă vei dori mai multă libertate.
Balanţă
La prima vedere, problemele acestei zile provin din tensiunile pe care nu ai reuşit să le atenuezi, mai ales în relaţia de cuplu. Există însă mecanisme mai profunde care le generează.
Scorpion
Îţi este mai uşor să te superi pe unii dintre apropiaţi, mai ales din cauza unor vorbe, decât să descoperi de ce au rostit acele cuvinte.
Săgetător
Orice semn de instabilitate în sentimentele celor pe care îi iubeşti poate duce la reacţii disproporţionate. Problema e că te bazezi doar pe impresii de moment.
Capricorn
Tensiunile pe care le acumulezi în timpul zilei pot exploda în familie. Poate că nu e nimic neobişnuit şi îţi sunt tolerate aceste ieşiri, dar armonia va fi diminuată.
Vărsător
Păstrezi distanţa faţă de acele persoane din anturajul apropiat pe care le-ai trecut pe lista neagră a celor care te-au dezamăgit. Întrebarea e ce rezolvi cu această atitudine.
Peşti
Pe de o parte, ai vrea să refuzi eforturile suplimentare, indiferent ce beneficii vei obţine de pe urma lor. Pe de altă parte, trebuie să accepţi situaţia exact aşa cum este.