Berbec
Poate fi ziua eficienţei, cea pe care ai aşteptat-o destul de mult timp. Poţi rezolva multe într-un interval de timp rezonabil, fără interferenţe majore de la cei din jur.
Taur
Ai spor în tot ce faci, dar acesta se poate diminua drastic atunci când te laşi cuprins de nevoia de a planifica totul, în cele mai mici detalii.
Gemeni
Te ocupi de treburi serioase, pe care le-ai ocolit cu sau fără voia ta. Ai nevoie de sprijin şi îl poţi obţine, cu condiţia să nu ceri totul dintr-odată.
Rac
Te poţi elibera de anumite griji, de exemplu cele legate de finanţele partenerului care urmează să fie folosite în cu totul alte scopuri decât ai fi vrut tu.
Leu
Este o zi doar în aparenţă agitată şi ar fi bine să ţii cont de faptul că ai puterea de a opri orice emoţie sau gând care te-ar tulbura, chiar şi pe cele mai intense.
Fecioară
Ai nevoie de o lărgire a perspectivei, de o altă atitudine faţă de propria lume a sentimentelor. Realismul e bun, dar nu şi atunci când duce la exagerări.
Balanţă
Ai multe de făcut şi vei reuşi să le şi faci aşa cum le-ai gândit. Obstacolele care apar sunt rodul lipsei tale de încredere în tine şi în unii dintre apropiaţi.
Scorpion
Priveşti cu detaşare multe dintre problemele curente, pe unele chiar le neglijezi. Poate ar fi bine să ţii cont şi de opinia celorlalţi când ai de luat decizii esenţiale.
Săgetător
Te poate cuprinde un dor de ducă sau o poftă de cheltuieli cu care te întâlneşti mai rar. Poţi controla aceste impulsuri, ele arată un gol care există în sufletul tău.
Capricorn
Va fi destul de greu să observi cât de aspru te comporţi cu apropiaţii şi chiar cu persoane necunoscute. Ai impresia că vei fi înţeles, dar nu e deloc aşa.
Vărsător
Faci planuri ieşite din comun cu persoane mai puţin obişnuite, o preocupare care îţi face plăcere pentru că îţi readuce inspiraţia.
Peşti
Ai tendinţa de a respinge limitările pe care ţi le impun unii prieteni sau rudele, mai ales cele prin alianţă. Este important să găseşti o soluţie de mijloc.