Prezicerile astrale pentru astăzi, 30 noiembrie

Prezicerile astrale pentru astăzi, 30 noiembrie
Sursa: libertatea.ro Foto: click.ro 30.11.2017 09:42
Berbec
 
Poate deveni o zi complicată, dacă vei apăsa prea mult pe cuvinte, mai ales în discuţiile cu partenerul de cuplu sau un alt partener, la fel de important.
 
Taur
 
Există riscul apariţiei unor probleme mai puţin obişnuite la serviciu, pe fondul unor dereglări ale stării tale de sănătate sau al stricării unor relaţii.
 
Gemeni
 
Ajungi mai repede decât de obicei la conflicte cu cei dragi şi tu vei fi primul care va observa cât de greu e să recuperezi ceva ce ai pierdut în acest domeniu al vieţii.
 
Rac

 
S-ar putea să fii surprins, neplăcut, de intensitatea unor discuţii în contradictoriu cu membrii familiei, din care se ajunge foarte uşor la conflicte consistente.
 
 
Leu
 
In loc să te laşi atras în discuţii inutile şi interminabile cu cei din anturaj, mai bine îţi consumi energia cu ceva constructiv, cum ar fi să te ocupi de cei dragi.
 
Fecioară
 
Ziua poate deveni interesantă, pentru tine, dacă vei da curs dorinţei intense de a te organiza mult mai bine în tot ce faci şi de a te ocupa şi de ceea ce te revigorează.
 
Balanţă
 
Poate că nu e deloc uşor să fii tu cel diplomat, întotdeauna, dar cu siguranţă nu îţi vor fi le plac consecinţele, dacă vei face o alegere diferită.
 
Scorpion
 
Va trebui să adopţi o nouă strategie de abordare a situaţiilor complicate, una mai elaborată, mai bine gândită pentru că celelalte s-au dovedit deja falimentare.
 
Săgetător
 
Munca este importantă şi s-ar putea să fie nevoie de un consum de resurse important, ca să duci la bun sfârşit tot ce ţi-ai propus.
 
Capricorn
 

Ai nevoie de o schimbare de atitudine faţă de toţi ce din jur, să ieşi din postura celui care aşteaptă să primească şi să ajungi să fii tu cel care oferă.
 
Vărsător
 
Există un risc major de conflicte în familie, pornind de la o ambiţie a ta de moment. Consecinţele nu vor întârzia să apară, aşa că ar fi bine să fii foarte atent la tot ce faci.
 
Peşti
 
Va trebui să faci faţă unor influenţe mai puţin plăcute, venite de la persoane din anturaj care nu prea au ocupaţie sau au preocupări care strică armonia din viaţa celorlalţi.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI