Iată ce ne prezic astrele pentru astăzi, 22 octombrie

Iată ce ne prezic astrele pentru astăzi, 22 octombrie
Sursa: libertatea.ro Foto: kudika.ro 22.10.2017 09:45
Berbec
 
Se conturează o altă atmosferă în relaţiile de parteneriat şi va trebui să ţii cont din ce în ce mai mult de asta, fie că vrei, fie că nu.
 
Taur
 
În perioada următoare, iniţiativele tale vor fi legate din ce în ce mai mult de muncă şi de îngrijirea stării de sănătate. Situaţia generală îţi va impune aceste preocupări.
 
Gemeni
 

Este posibil să se schimbe ceva în felul în care te apropii de cei dragi, să fii mai curajos, dar şi mai atent la nevoile lor reale. Dorinţele proprii trec pe planul doi.
 
Rac
 
Este nevoie de mai multă implicare în relaţiile de familie, de unele decizii clare, dar şi de mai multă organizare, care lipseşte cu desăvârşire de un timp încoace.
 
Leu
 
S-ar putea să începi să îţi exprimi mai clar nemulţumirile, să le transformi chiar într-o modalitate de a te apăra de exagerările celorlalţi.
 
Fecioară
 
Partea financiară devine prioritară şi orice efort este evaluat strict din acest punct de vedere. Motivaţie există, voinţă e destulă, dar mai e nevoie şi de corectitudine în tot ce faci.
 
Balanţă
 
Treci de la statutul de fiinţă neajutorată sau care aşteaptă bunăvoinţa altora la cel de persoană capabilă să ia decizii, chiar dacă există riscul de a isca unele conflicte.
 
Scorpion

 
Cei care s-au unit deja împotriva ta sau doar împotriva unor iniţiative de-ale tale, cu care nu pot fi de acord, se vor replia din ce în ce mai bine.
 
Săgetător
 
Prietenii, protectorii sau doar simplii amici îşi vor aminti de tine şi nu numai atât, ci te vor căuta, pentru că ştiu ce influenţă ai putea avea asupra vieţilor lor.
 
Capricorn
 
S-a stins o ocazie de afirmare, s-a consumat un eveniment care te-a adus în centrul atenţiei. Îţi lipseşte acea perioadă, dar nu are rost să te mai gândeşti de ea.
 
Vărsător
 
Te poţi confrunta, începând de azi, cu probleme de relaţionare în anturajul apropiat. Nu mai ai trecere la cei care te puteau ajuta sau ţi se fac reproşuri amare.
 
Peşti
 
Eşti foarte interesat de resursele de orice fel, de buna lor administrare, dar şi de mijloacele prin care le-ai putea spori, ca să ai bani albi pentru zile negre.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI