Doar Singapore şi Coreea de Sud, state mult mai bogate decât Moldova şi mai urbanizate, o depăşesc în ceea ce priveşte accesul la internet rapid, comentează autorul care susţine că a fost surprins de calitatea apelului video atunci când a vorbit pe Skype cu cineva din ţara noastră. Jurnalistul american încearcă în continuare să dezlege misterul.

De la destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, Moldova a beneficiat de sute de milioane de dolari în calitate de subvenţii şi împrumuturi pentru a-şi susţine dezvoltarea economică şi a reduce sărăcia. La sfârşitul lui 2000, una dintre condiţiile unui pachet de dezvoltare al Băncii Mondiale a fost privatizarea telecomunicaţiilor. 

În 2009, un cablu de fibră optică a fost instalat peste Prut, râul care separă ţara de vecinul său din vest, România. Au fost conectate la internet rapid 99% dintre comunităţile moldoveneşti, explică Iurie Ţurcanu,  directorul executiv al Centrului de Guvernare Electronică, care lucrează la digitizarea tuturor serviciilor publice. În prezent, Republica Moldova este conectată direct prin fibră optică de Frankfurt, o intersecţie digitală europeană majoră.

Însă, în timp ce la infrastructura internetului, Republica Moldova este lider mondial, ratele de penetrare a acesteia (procentul persoanelor care se conectează periodic la internet) este similară cu cea din Portugalia şi Argentina şi chiar mai mică decât cea din SUA. Şi asta pentru că „costul unui computer este o barieră destul de mare, nu costul internetului în sine", spune Vlad Manoil, expert la Centrul e-Guvernare. 

Publica americană se întreabă la finele articolului dacă evoluţia internetului inspirată de Banca Mondială stimulează, de fapt, dezvoltarea în Moldova? Ajutată de conectivitatea sa, ţara a devenit recent o destinaţie pentru externalizarea activităţilor de IT şi call center, în special pentru companiile italiene (limba italiană este o limbă comună printre moldoveni). 

Rata sărăciei a scăzut constant timp de mai mulţi ani, de la 30% în 2003 la mai puţin de 10% în prezent. Acest lucru s-ar putea să nu aibă legătură cu internetul, dar la sigur vă ajută să aveţi un apel perfect prin Skype.