Indicele Bursei de la Frankfurt, DAX, avea în deschidere un minus de peste 3% faţă de luni. Scăderi asemănătoare au înregistrat şi bursele din Londra, Paris, Milano şi Madrid.

Indicele Bursei de la Bucureşti, BET, a deschis ziua de tranzacţionare cu o scădere de circa 3%.

Indicele Bursei de la Tokyo, Nikkei 225, a înregistrat marţi scăderi şi de 5%, iar cel al Bursei de la Shanghai a coborât cu 3,4%.

Aceasta este cea de-a doua zi de scădere pentru bursele asiatice, după ce pieţele din Statele Unite au raportat luni cea mai mare contracţie din 2011 până în prezent.

Astfel, indicele Dow Jones Industrial a scăzut luni cu circa 5%, iar S&P 500 şi Nasdaq Composite cu circa 4%. Volatilitatea crescută de pe pieţe a determinat o reacţie inclusiv din partea Casei Albe, notează News.ro.

"Suntem întotdeauna îngrijoraţi când piaţa îşi pierde din valoare, dar suntem încrezători în fundamentele economiei”, a declarat luni, pentru CNBC, un oficial al Casei Albe.

Aceste scăderi sunt considerate surprinzătoate de unii analişti, în condiţiile în care nu există un motiv clar, iar contextul economic era unul pozitiv, datele indicând continuarea trendului de creştere a economiei şi de scădere a şomajului.