Potrivit acestor informaţii, un holding energetic şi financiar din Cehia ar putea fi cumpărătorul filialei Gas Natural Fenosa din Moldova, iar suma tranzacţiei s-ar ridica la aproximativ 500 de milioane de euro.

„Este adevărat că unele grupuri au contactat Gas Natural Fenosa şi şi-au exprimat interesul iniţial de a cumpăra cele două întreprinderi din ţara noastră, inclusiv unele le-au şi vizitat. Gas Natural Fenosa şi-a menţinut interesul său în Moldova, deşi această regiune nu se regăseşte printre ariile sale strategice, unde grupul îşi dezvoltă afacerea sa integrală în gaz şi electricitate”, se spune într-un comunicat de presă al companiei.

Totodată, compania atenţionează că stabilitatea climatului de afaceri şi respectarea cadrului legal în vigoare sunt esenţiale pentru a menţine atractivă o ţară pentru oricare investitor internaţional.

Gas Natural Fenosa aminteşte că în 2015 a iniţiat un proces de arbitraj internaţional contra Republicii Moldova din cauza acumulării devierilor financiare netransferate în tarif de 82 de milioane de euro. 

„În mai 2017, a prezentat o reclamaţie Comunităţii Energetice împotriva ţării noastre, din cauza deciziilor unilaterale şi controversate luate de către autorităţile energetice prin care anulează, de facto, Aranjamentul pentru regularizarea recuperării devierilor tarifare semnat anterior cu guvernul Republicii Moldova pentru a soluţiona problema devierilor, încălcând, astfel, angajamentele asumate în acesta. În consecinţă Comunitatea Energetică în noiembrie 2017 a deschis o cauză preliminară de soluţionare a litigiilor. Gas Natural Fenosa îşi doreşte un dialog constructiv care ar permite găsirea unor soluţii de comun acord pentru restabilirea încrederii şi credibilităţii în autorităţile moldoveneşti”, se mai arată în comunicat.

 Gas Natural Fenosa este prezentă în Republica Moldova din anul 2000 şi prestează servicii la peste 800.000 de clienţi, din centrul şi sudul ţării.