Per ansamblu suma respectivă este de câteva ori mai mare decât s-a alocat anterior. Autorităţile susţin că documentul a fost elaborat în baza a trei obiective specifice: acces asigurat la servicii şi utilităţi publice calitative, creştere economică sustenabilă asigurată în regiuni şi guvernanţă îmbunătăţită în domeniul dezvoltării regionale.

Pentru realizarea celor specificate, Guvernul îşi propune să asigure dezvoltarea echilibrată şi durabilă în toate regiunile de dezvoltare ale Republicii Moldova, adică cele 6 stabilite deocamdată din punct de vedere convenţional. Obiectivele anunţate sunt destul de ambiţioase şi arată bine pe hârtie, în timp ce situaţia la nivel regional se înrăutăţeşte.

Disparităţi în dezvoltarea regională sau de ce se depopulează ţara

Însăşi autorităţile consideră şi confirmă că, din punct de vedere regional, Moldova trebuie să evolueze economico-financiar. Şi anterior Guvernul şi-a asumat mari eforturi să susţină, în particular financiar, tendinţele de dezvoltare regională aşa precum prevede Aquis-ul comunitar.

Însă datele oficiale relevă că alocaţiile bugetare scad de la an la an (2015 – 1% din veniturile bugetare, 2016 – 0,8%, iar în 2017 – 0,6% din venituri), în pofida susţinerii şi insistenţei partenerilor de dezvoltare, dar şi a practicii europene din domeniu. Or, dacă ar fi să corelam sarcastic faptele, scăderea populaţiei din regiuni poate fi legată implicit cu diminuarea veniturilor. În virtutea celor asumate, angajamentele sunt încălcate până la urmă. Statistica oficială susţine această constatare.

De regulă, ar trebui să constatăm că disparităţile curente în dezvoltarea regională pot fi atribuite şi urmare a gestionării economice defectuoase din epoca URSS, inclusiv acestea pliindu-se ca un factor al procesului de industrializare diferită, dar şi a celui de urbanizare incompletă a ţării.

Concentrare excesivă a economiei în municipiul Chişinău

Mai mult, procesele date chiar s-au accelerat în perioada de tranziţie. Astfel, potrivit datelor recente ale BNS, una din cea mai mare discrepanţă în profil regional este o concentrare excesivă a economiei în municipiul Chişinău, acesta fiind urmat cu o mare diferenţă de municipiul Bălţi. Evidenţierea acestor două oraşe este focusată în mare parte pe diferenţierea din punct de vedere structural a factorilor de producţie care există în aceste regiuni şi restul ţării.

O bună parte din studiile şi analizele elaborate privind dezvoltarea regională, dar şi datele statistice oficiale, indică faptul că municipiul Chişinău are un mare avantaj comparativ şi este mai mult specializat în aspect industrial şi cel al serviciilor, pe când restul regiunilor sunt specializate în agricultură.

Fără îndoială, că pentru ajustarea politicilor de dezvoltare regională este firesc de identificat factorii de creştere economică, în particular din punct de vedere statistic. Respectiv, disparităţile regionale în profil teritorial privind sectoarele de specializare pot fi desprinse din figura de mai jos.

Per ansamblu s-ar observa că indicii din sectorul agricol, dar şi cel industrial, sunt peste valoarea celor identificaţi în sectorul de servicii, ceea ce scoate în evidenţă faptul că ultimul este concentrat în mun. Chişinău şi are o prezenţă mică sau chiar infimă în celelalte regiuni de dezvoltare. Respectiv, putem spune că în general pentru Republica Moldova ar fi caracteristice două aspecte majore ale dezvoltării economice regionale.

Astfel, pentru toată ţara (excepţie fiind Chişinău) economia ar fi una specific agrară, pe când pentru capitală şi, parţial, Bălţi, aceasta este mai mult axată pe servicii şi industria prelucrătoare. Totuşi, carenţa datelor statistice până nu demult şi a analizelor pertinente a afectat buna implementare a politicilor în domeniu şi s-a redus la un proces mai mult conjunctural, fără a aborda în profunzime factorii şi aspectele principale de dezvoltare.

Pe lângă distribuţia neuniformă a sectoarelor în profil regional, discrepanţele economice regionale se confirmă şi la nivelul de PIB în profil teritorial, respectiv în termeni absoluţi şi relativi calculat de BNS pe fiecare unitate teritorial administrativă şi în cele din urmă în profil regional.

Respectiv, în municipiul Chişinău este concentrat cca 57% din PIB, în municipiul Bălţi, care este parte şi a RD Nord circa 17%, iar UTA Găgăuzia i se atribuie nu mai mult de 3%. Astfel, distribuţia PIB-ului în profil regional sau teritorial se poate desprinde din figura 2.

De fapt, o concentrare geografică a economiei demonstrează ca ponderea unei regiuni în profil teritorial ar corespunde cu ponderea acesteia per ansamblu în economia naţională.

În linii mari, aşa cum este reprezentat în figura de mai sus, se înregistrează o diferenţă extrem de mare referitor la repartizarea regională a producţiei totale în Republica Moldova.

 Pe de altă parte, datele menţionate nu prezintă un tablou complet al dezvoltării teritoriale, deoarece arată mai mult situaţia din punct de vedere static. Totuşi, în ciuda unei discrepanţe economice şi sociale majore dintre regiuni, datele statistice cu privire la venituri sau salarii pentru ultimii ani atestă o tendinţă apropiere a regiunilor faţă de capitală. Totodată, din punct de vedere economic, convergenţa pe salarii, însă, nu ar prezenta situaţia reală în economiei, iar productivitatea muncii şi a salariilor ar conta mult mai mult.

Moldova, codaşă la finanţarea dezvoltării regionale

Pentru ca un sector să se dezvolte eficient trebuie să dispună şi de un suport financiar pe potrivă. Respectiv, un sistem de finanţare a dezvoltării regionale a fost elaborat în cadrul implementării SNDR 2010-2012. De fapt, acest sistem sau mecanism şi-a demonstrat relativa viabilitate, flexibilitate şi durabilitate. Totuşi, această modalitate de finanţare este centrat exclusiv pe Fondul Naţional de Dezvoltare Regională (FNDR), resursele căruia sânt insuficiente comparativ cu necesităţile de finanţare pe această dimensiune.

Spre exemplu, potrivit Legii bugetului de stat pentru 2017 pentru FNDR au fost alocate circa 186 milioane lei, ceea ce constituie aproape 0,6% din veniturile acestuia sau în jur de 0,2% din PIB. Este de fapt o sumă infimă la ceea ce urmează de realizat conform noului proiect al SNDR pentru 2016-2020, inclusiv coroborată la priorităţile de primă necesitate privind dezvoltarea regională.

Figura de mai sus indică vizibil discrepanţa financiară majoră, ca pondere din PIB, care este alocată dezvoltării regionale din Republica Moldova în comparaţie cu unele state, inclusiv membre a UE.

Partenerii externi dau mai mulţi bani decât Guvernul

Partenerii externi, în particular cei care sunt implicaţi în diferite proiecte ce vizează aspectele regionale de dezvoltare, finanţează proiecte regionale care deseori depăşesc alocaţiile din bugetul de stat. Aşa cum dezvoltarea regională este o componentă şi aspect primordial a politicii teritoriale promovată de UE, FNDR ar trebui să fie majorat barem până la 3% din PIB sau până la cca 5%, cum este în cazul unor ţări din UE. O idee larg vehiculată în prezent, însă cu puţine sorţi de izbândă din mai multe motive.

De asemenea, evaluările precedentelor două SNDR-uri au constatat că nu prea există mecanisme eficiente de asociere şi cooptare a finanţării din alte surse – atât fonduri naţionale, cât şi internaţionale (cu excepţia GIZ şi DFID).

Acestea au identificat că uneori APL-urile implementează proiecte în localităţile din regiune, însă nu prea există un mecanism de colectare a datelor sau informaţiilor şi de cuantificare a impactului celorlalte instrumente publice de finanţare (Fondul Rutier, Fondul Ecologic Naţional, Fondul pentru Eficienţa Energetică, transferurile de la Ministerul Sănătăţi şi Ministerul Educaţiei etc.) asupra dezvoltării regionale. Or, dezvoltarea regională nu este deocamdată o politică interministerială de conlucrare în domeniu.

În concluzie…

Dacă până nu demult disparităţile regionale din punct de vedere economic erau constatate în mod subiectiv, actualmente aceste sunt relevante şi au la bază informaţii obiective, inclusiv date statistice oficiale. Diferenţele de dezvoltare economică enormă care separă regiunea Chişinău – unde PIB-ul reprezintă aproape 60% faţă de restul ţării – vorbesc despre o adevărată înapoiere a Republicii Moldova în ce priveşte dezvoltarea regională.

Cu strategii şi cu promisiuni aceste disparităţi nu pot fi depăşite. E nevoie de acţiuni concrete, care însă întârzie.