În schimb, în România luna trecută au fost înmatriculate 12.001 autoturisme noi, în scădere cu 3,3% comparativ cu luna august 2016.

De asemenea, în primele opt luni ale acestui an înmatriculările de de autoturisme noi în UE şi ţările EFTA au crescut cu 4,4% până la 10,559 milioane unităţi, în cazul României fiind înregistrată o creştere de 16,6% până la 68.344 unităţi.

"Cifrele din luna august 2017 le-au depăşit pe cele din luna august 2008, reprezentând cea mai bună performantă înregistrată de piaţa europeană în ultimul deceniu", subliniază ACEA.

În rândul marilor constructori, grupul francez Renault şi cel japonez Toyota au înregistrat cele mai mari creşteri lunare ale înmatriculărilor, de 13% respectiv 12,5%, urmaţi de Fiat Chrysler cu un avans de 98%. În ceea ce priveşte marca low-cost Dacia, înmatriculările au crescut cu 15,8% până la 32.273 de unităţi.

Principalele pieţe auto din UE au înregistrat performanţe solide în luna ianuarie, în frunte cu Italia si Spania, creşteri de 15,8% respectiv 13%. Vânzările de autoturisme au crescut cu 9,4% în Franţa şi cu 3,5% în Germania, dar au scăzut cu 6,4% în Marea Britanie.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

EFTA este alcătuită în prezent din patru state: Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.