Astfel la situaţia din 15 august 2017, datoria plătitorilor de contribuţii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat constituia 317,1 milioane de lei, cu circa 110 milioane lei mai puţin decât în raportul CNAS din 26 mai 2017.

Liderii se menţin pe poziţii

Potrivit CNAS pe seama celor 352 de contribuabili cu datorii mai mari de 100.000 de lei, revine o restanţă de 228,7 milioane de lei, sau 72% din total.
Din acestea, două companii au datorii mai mari de 10 milioane, iar 44 - mai mari de un milion de lei.

Lideri incontestabil al „clasamentului“ rămâne deja de câţiva ani Colegiul naţional de viticutură şi vinificaţie (CNVV), care a acumulat datorii de 43,55 milioane de lei, cu aproape 1,5 milioane de lei mai mult decât trei luni în urmă. Altfel spus datoriile la fondul de pensii ale acestei instituţii cresc cu o viteză de jumătate de milion de lei pe lună. Instituţia de stat se află într-o stare financiară gravă ca urmare a unui management defectuos.
Colegiul este urmat la distanţă mare cu o datorie de 12,53 milioane lei de un alt colegiu - Mondostud-Art, o prezenţă permanentă a acestei "liste negre".

Pe trei se află firma Ianus SRL cu datorii de 6,5 milioane lei, urcând trei poziţii în clasament, iar pe patru a avansat IS Sarmat cu o restanţă de 5,8 milioane de lei.

În schimb Regia Transport Electric din Chişinău a reuşit performanţa şi a diminuat cu aproape şase milioane lei soldul datoriilor, până la un nivel de 5,18 milioane de lei. 

Două companiii controlate de familia milionarului Anatol Stati: Ascom-Group şi Vila Demetra ocupă locurile şase şi opt în acest clasament cu restanţe de 4,87 şi respectiv 3,2 milioane de lei.

Top 10 datornici este completat de întreprinderea de stat Mina de Piatră din Mileştii Mici cu 3,58 milioane de lei, cel mai mare producătorf de lactate - Incomlac SA (controlat de milionarul Vladimir Jardan) cu restanţe de 3,09 milioane de lei şi întreprinderea municipală Gospodăria Comunal-Locativă Călăraşi cu circa trei milioane de lei.

De notat că printre restanţieri se numără şi alte companii importante ale statului, dar şi ale unor milionari, subisdiare ale companii străine, casinouri etc. La fel găsim Universităţi, spitale raionale, instituţii de stat şi chiar şcoli primare.

Ce riscă datornicii

Casa Naţională de Asigurări Sociale susţine că netransferarea, transferarea tardivă sau transferarea incompletă a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, pentru toate temeiurile şi felurile de plăţi la care, conform legislaţiei, se calculează contribuţiile menţionate, potrivit Codului Contravenţional se sancţionează cu amendă de la 30 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

Totodată CNAS aminteşte că, în conformitate cu prevederile Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017, neplata în termen a contribuţiei de asigurări sociale de stat obligatorii atrage calcularea unei majorări de întârziere de 0,1% din suma datoriei pentru fiecare zi de întârziere, inclusiv ziua de transfer al sumei datorate.