La 5 iunie, Arabia Saudită, Egipt, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Yemen şi Libia au decis să înceteze legăturile diplomatice cu Qatarul, acuzând acest stat de destabilizarea regiunii prin sprijinirea unor reţele teroriste precum Stat Islamic şi Al-Qaida. Decizia a fost însoţită de o blocadă economică, închiderea frontierelor terestre şi maritime între aceste ţări şi Qatar, precum şi cu interdicţii de survol pentru companiile aeriene din Qatar şi restricţii de călătorie pentru cetăţenii qatarioţi.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au prelungit duminică cu 48 de ore data limită la care Qatarul putea răspunde listei de solicitări din partea coaliţiei conduse de statul saudit.

Grupul de patru state arabe a anunţat miercuri că a primit un răspuns formal din partea autorităţilor de la Doha la lista de solicitări care trebuie îndeplinite de Qatar pentru a pune capăt crizei diplomatice din zona Golfului Persic, fără a oferi însă detalii. Vorbind însă după întrevederea cu miniştrii străini, Sameh Shiukry, ministrul de Externe al Egiptului, a declarat că răspunsul Qatarului ”a fost negativ şi lipsit de orice conţinut”.

Acesta a adăugat că statului qatariot ”îi lipseşe înţelegerea seriozităţii şi gravităţii situaţiei”. Sancţiunile existente vor fi în continuare valabile, alte măsuri urmând a fi luate la momentul potrivit.

Pentru a nu escalada tensiunile, coaliţia condusă de Arabia Saudită nu a impus alte sancţiuni Qatarului şi nu l-a exclus pe acesta din Consiliul de Cooperare al celor şase state membre ale Golfului Persic.