Dezbateri în Parlament pe marginea proiectului de lege care introduce restricţii pentru publicitatea la băuturile spirtoase

Dezbateri în Parlament pe marginea proiectului de lege care introduce restricţii pentru publicitatea la băuturile spirtoase
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 06.07.2017 17:15
Parlamentul aprobat astăzi în prima lectură un proiect de lege care prevede mai multe restricţii pentru publicitatea la băuturile spirtoase. Printre principalele prevederi ale documentului se regăseşte interzicerea difuzării mesajelor ce ţin de publicitatea şi promovarea producţiei alcoolice în instituţiile de învăţământ şi medico-sanitare.

Totodată, orice formă de publicitate sau teleshopping pentru producţia alcoolică este interzisă minorilor, precum şi cea care îi implică pe aceştia. De asemenea, se interzice orice formă de publicitate a producţiei alcoolice, inclusiv prin intermediul surselor de radio şi televiziune, presei scrise, reţelelor de internet, telefonice, telegrafice, serviciilor cinematografice şi video, în interiorul sau pe mijloacele de transport public şi pe trimiterile poştale.

Iniţiativa Ministerului Sănătăţii a provocat dezbateri în Parlament.

„Orice măsură restrictivă nu funcţionează dacă nu vine la pachet cu măsuri educative. Câte persoane au fost amendate pentru că au vândut alcool tinerilor contrar legilor. Sunt doar câteva. Nu văd legătură dintre moş Ion de la ţară care a luat un borcan cu vin şi reclama de pe Internet. Tinerii la noi au acces la alcool în gospodărie.  Restricţionarea, inclusiv cea de pe Internet care este foarte dificilă, nu va ava efect”, a menţionat liberal-democratul Vadim Pistrinciuc.

„Nimeni nu mai cântă fiind treaz. Dar nu pune mâna pe grapă. Eu am introdus grapa. Tinerii au părinţi care trebuie să-i educe. Nu ştiu de ce vă trebuie legea asta. Destrămarea URSS s-a început cu legea antialcool. PD vrea să se destrame şi el?”, a intervenit comunistul Vladimir Voronin.

„Domnul Voronin a spus nu puneţi mâna pe grapă, dar el deja a început aplicarea legii. Nu este o lege rea. Pentru lectura a doua trebuie să venim cu îmbunătăţiri. Pe anumite locuri sunt lacune. Conceptual s-ar găsi locul pentru interzicerea reclamei pentru medicamente? Este medicul şi s-a terminat cu „samolicenie”. Dacă nu, mergem pentru un proiect de lege separat”, a spus Marian Lupu.
Proiectul prevede, de asemenea, o serie de excepţii, dintre care face parte publicitatea producţiei alcoolice prin intermediul surselor de radio şi televiziune între orele 22.00 şi 7.00.

Aceasta va fi permisă şi în zonele publice stabilite de autorităţile administraţiei publice locale pentru perioada desfăşurării sărbătorilor naţionale şi tradiţionale, a evenimentelor specializate în domeniul fabricării şi circulaţiei producţiei alcoolice.

RM se numără printre ţările cu cel mai mare consum de alcool pe cap de locuitor în rândul populaţiei adulte – 16,8 litri anual, conform ultimului raport efectuat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Agricultură şi Alimentaţie.

Pe tipuri de băuturi alcoolice, persoanele cu vârsta de peste 15 ani consumă mai mult băuturi alcoolice tari – 65%, bere – 30%, vin – 5,1%.

Studiile arată că alcoolul este factorul nociv nr. 1 pentru sănătatea populaţiei din RM.  În ţara noastră, rata mortalităţii legată de consumul de alcool este de 222 de decese la 100 de mii de locuitor, una dintre cele mai înalte în lume.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI