VIDEO

Audieri cu scântei la Comisia Agricultură: Deputaţii i-au reproşat ministrului Finanţelor că nu a gestionat eficient creditul privind finanţarea fermierilor

Audieri cu scântei la Comisia Agricultură: Deputaţii i-au reproşat ministrului Finanţelor că nu a gestionat eficient creditul privind finanţarea fermierilor
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 05.07.2017 20:22
Republica Moldova riscă să fie atacată la Curtea de Arbitraj Internaţional, întrucât nu şi-a respectat angajamentele asumate în faţa autorităţilor de la Varşovia privind creditarea fermierilor moldoveni. Îngrijorările au fost exprimate de unii deputaţi în cadrul audierilor organizate de Comisiile Agricultură şi Economie ale Parlamentului. La mai bine de un an de când au fost acceptaţi de partea poloneză, niciun producător nu a intrat în posesia echipamentului. În timp ce agricultorii spun că autorităţile i-au împotmolit în proceduri birocratice, ministrul Finanţelor pasează responsabilitatea pe beneficiari.

Producătorii agricoli spun că problemele au început imediat după ce au fost acceptaţi de autorităţile de la Varşovia. Mai exact, partea poloneză s-a angajat să le ofere echipament, pe care beneficiarii trebuiau să-l achite cu bani împrumutaţi de la bănci în condiţii preferenţiale. În joc au fost puse iniţial 100 de milioane de euro, oferite sub formă de credit de Guvernul Poloniei, după care suma a fost redusă în jumătate. Când au încercat să se adreseze la bănci pentru a obţine împrumuturile, cei cinci beneficiari ai proiectului spun că s-au lovit de un refuz categoric.

La rândul său, ministrul Finanţelor susţine că fermierii au fost refuzaţi de bănci pentru că gajurile propuse de ei ar fi dubioase. Agricultorii mai spun că au transferat deja partea lor de contribuţie pentru a primi echipamentul. Astfel, producătorii se tem că îşi vor pierde şi banii pe care i-au oferit, şi echipamentul pe care trebuie să-l primească.

Explicaţia ministrului Finanţelor a provocat un val de nemulţumiri atât în rândul deputaţilor, cât şi printre fermieri.

În replică, ministrul Finanţelor spune că a hotărât să includă şi băncile din ţară în acest proiect, pentru a evita unele riscuri.

Potrivit lui Octavian Armaşu, din cei cinci beneficiari care au trecut concursul doar unul a reuşit să obţină un credit de la o bancă. Ministrul Finanţelor susţine de asemenea că durata creditului polonez a fost prelungită cu acordul autorităţilor de la Varşovia, iar condiţiile vor fi mai avantajoase pentru fermieri.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI