Proiectul de decizie privind cele 3 milioane de euro, potrivit lui Poiată, se află pe ordinea de zi a Consiliului Municipal Chişinău de la începutul acestui an. Funcţionarul explică necesitatea adoptării acestei sume de către consilierii municipali: „Lucrările de renovare a celor trei drumuri au fost tergiversate, banii destinaţi pentru consultanţă s-au terminat. Proiectarea drumurilor a durat mai mult şi, în consecinţă, lucrările au început mai târziu. Mai mult, au fost şi lucrări neprevăzute”, a explicat şeful direcţiei transport.

Cu toate acestea, lucrările de renovare pe bulevardul central continuă să fie executate şi supravegheate, susţine Poiată. „Recent, am fost pe şantier şi am discutat cu angajaţii întreprinderilor municipale ca, în maximum 15 zile, să fie înlăturate rebuturile înregistrate pe str. Vasile Alecsandri. De fapt, unele au fost deja lichidate. Vizual, această stradă nu este terminată, deşi antreprenorul a încheiat lucrările. Acum doar întreprinderile municipale trebuie să-şi facă lucrul. Întreprinderea municipală EXDRUPO urmează să facă toate conexiunile la nivelul străzilor. Noi am preconizat ca, la sfârşitul lunii august, să fie finalizate toate străzile, cu indicatoare, marcaj, reparaţia subteranelor, lucrări pe care trebuie să le facă Primăria mun. Chişinău.”

Pe bulevardul Constantin Negruzzi şi pe strada Vasile Alecsandri, potrivit lui Poiată, trebuie înlăturate rebuturile la capacele de canalizare, la borduri, conexiunile de pavaj, iar în faţa Academiei de Ştiinţe va fi construit în timpul apropiat, pe banii primăriei, un rond. În plus, pe bdul Negruzzi, primăria urmează să renoveze staţiile şi subteranele. În ce priveşte bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, Poiată a recunoscut că au fost probleme cu finanţarea antreprenorului. „Noi am transferat acum câteva zile 460.000 de euro SC Delta ACM-93 pentru lucrările efectuate pe bulevardul central al capitalei, pentru pavajul de pe partea pietonală ş.a. Pe moment, nu avem datorii faţă de antreprenor”, a precizat el, chiar dacă reprezentanţii SRL „Iacobaş-construct” ne-au informat că au stopat livrarea pavajului pentru artera principală acum o lună din cauza datoriilor Primăriei Chişinău.

Continuarea articolului pe JC.md