Oamenii se plâng că deşi anterior au declarat grevă şi au auzit multe promisiuni, situaţia nu s-a schimbat, iar ei continuă să nu aibă bani ca să-şi întreţină familiile. De cealaltă parte, administraţia le promite că îşi vor primi banii în curând. 

Revoltaţi că nu şi-au primit lefurile din luna martie, muncitorii din Ungheni au protestat mai bine de cinci ore în faţa Depoului de Locomotive din Chişinău. Ei au cerut administraţiei ca până pe 20 august să le fie achitate măcar două salarii, în caz contrar, vor bloca traseul de care sunt responsabili.

Directorul adjunct al Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” explică întârzierile salariale prin faptul că în luna iunie au circulat mai puţine trenuri, situaţie care a provocat acumularea unor datorii. Totuşi, Alexandru Orîndaş spune că acum situaţia s-a îmbunătăţit, iar în curând muncitorii vor fi remuneraţi.

Amintim că angajaţii CFM sunt remuneraţi cu întârziere de mai bine de doi ani, timp în care au protestat de nenumărate ori.