Potrivit documentului, la finele lunii mai 2017, datoria externă de stat constituia 28,84 miliarde de lei, cu 3,7% mai puţin decât nivelul de 29,95 miliarde lei de la finele lunii aprilie, scrie Mold-Street.

Scăderea atât de abruptă a nivelului datoriei externe are o explicaţie simplă: aprecierea leului moldovenesc faţă de dolarul american şi alte valute în care s-a împrumutat Moldova.

De la începutul anului datoria externă de stat s-a majorat cu 118 milioane dolari

Astfel în dolari, datoria externă de stat a continuat să se majoreze şi a ajuns la finele lunii mai 2017 la 1.582,7 milioane dolari, cu 27,4 milioane dolari mai mult faţă de nivelul de la finele lunii aprilie şi cu 118 milioane dolari mai mult decât la finele anului 2016.

Raportul Ministerului Finanţelor arată că în cinci luni datoria externă de stat s-a majorat cu 8,05%, iar într-un an cu peste 16%. 

Datoria internă scade lent

În acelaşi timp datoria de stat internă a Moldovei era la finele lunii mai de 21,58 miliarde lei, în diminuare nesemnificativă (cu doar nouă milioane lei) faţă de nivelul de la finele lunii aprilie.

Potrivit raportului costul deservirii datoriei externe este de trei ori şi ceva mai mic decât al celei interne. Astfel în 5 luni ale acestui an pentru deservirea datoriei externe statul a cheltuit 150,1 milioane lei, în timp ce pentru datoria internă - 541,6 milioane lei.

Datoria se va majora cu 10 miliarde lei

Per total datoria de stat constituia la finele lunii mai 2017 - 50.42 miliarde de lei, cu 1,12 miliarde lei mai puţin decât la finele lunii aprilie şi cu aproape 370 milioane lei sub nivelul de la finele anului 2016.

Autorităţile au estimat că în acest an datoria de stat se va majora cu circa 10 miliarde lei şi va ajunge la finele 2017 la aproximativ 60,8 miliarde lei. Astfel în acest an Moldova planifică să primească o asistenţă externă de 510,9 milioane dolari, din care două treimi sunt credite.

Cea mai semnificativă creştere ar urma să o înregistreze datoria de stat externă - cu circa o treime, până la 39,56 miliarde lei, în timp ce datoria de stat internă se va diminua cu peste 250 de milioane lei.

În consecinţă ponderea datoriei de stat în PIB va ajunge la 42,6% la finele 2017, în timp ce acum constituie 34%.