Referinţa petrolului Brent LCO1 a scăzut cu 1,29 dolari, ajungând la 45,62 dolari pe baril, cel mai scăzut din 15 noiembrie, preţul înregistrat cu două săptămâni înainte ca Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi producători să fie de acord să reducă producţia zilnică cu 1,8 milioane de barili pentru şase luni, începând din ianuarie.

Preţul petrolului Brent a fost 45,81 dolari, cu 1,10 dolari mai puţin.

Jucătorii de pe piaţa la termen anticipează că în iulie preţul va scădea cu 1,27 dolari, la 42,93 dolari, cel mai redus nivel din 14 noiembrie, înainte să îşi revină la 43,10 dolari.

Ambele referinţe au scăzut cu 15% de la finalul lunii mai, când OPEC, Rusia şi alţi producători au extins limitările asupra producţiei până la finalul lunii martie 2018.

Rezervele OPEC au crescut în luna mai, în contextul în care producţia şi-a revenit în Libia şi Nigeria, ambele făcând excepţie de la acordul de reducere al cantităţii de petrol.

Producţia de petrol a Libiei a crescut cu peste 50.000 de barili pe zi până la 885.000 de barili pe zi, după ce compania de petrol a statului a finalizat o dispută cu compania Wintershall din Germania, potrivit unor surse citate de Reuters.

Rezervele de petrol ale Nigeriei cresc, de asemenea. Exporturile ţiţeiului crud Bonny Light din Nigeria sunt prognozate să ajungă la 226.000 de barili pe zi, în august, de la 146.000 de barili pe zi, în iulie.