În ultima vreme s-au lansat, din nou, o mulţime de minciuni la adresa mea. Îmi pare rău că instituţiile financiare internaţionale, care au ajutat şi ajută atât de mult RM, au făcut nişte comentarii care, ca să zic aşa, sunt uşor interpretabile. Probabil din greşeală, s-au lăsat antrenaţi în jocuri politice murdare locale”, spune Leancă într-un filmuleţ postat pe facebook.

Mai mult, fostul premier a profitat de ocazie şi a mai spus un fals - că anume el a fost „primul” care, în campania prezidenţială, a spus că Igor Dodon este cel mai mare pericol, asta în timp ce toţi vedeau în el, Leancă, „pericolul nr. 1”.

Totul a început acum două săptămâni, când, în cadrul unei emisiuni, liderul Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, a declarat că Iurie Leancă va face puşcărie, deoarece este unul dintre vinovaţii de devalizarea sistemului bancar din Republica Moldova.

Imediat Iurie Leancă a ieşit cu o reacţie în care s-a ascuns după pretinsa susţinere a oficialilor europeni. „Toţi au înţeles că acea garanţie a fost acordată pentru ca oamenii să nu rămână fără depunerile de o viaţă. Am semnat garanţia doar după consultarea/recomandarea instituţiilor financiare internaţionale: Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional”, a spus Leancă pe 10 iunie curent.

În scurt timp, Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional au dezminţit declaraţiile fostului premier Iurie Leancă.

Cu privire la o declaraţie recent circulată în reţelele de socializare. Garanţia Guvernului pentru Banca Naţională a Moldovei în noiembrie 2014 pentru pierderile suportate din cauza fraudei bancare nu a fost o urmare a consultărilor/recomandărilor Băncii Mondiale. Mai mult, Banca Mondială nici nu ştia despre intenţiile Guvernului de a acorda garanţia, până la momentul intrării acesteia în vigoare”, a anunţat Banca Mondială.

Tot printr-o declaraţie oficială, reprezentantul permanent al FMI în Moldova, Armine Khachatryan, a precizat că instituţia a avut cu regularitate consultări cu autorităţile privind subiectele legate de restructurarea celor trei bănci, dar Guvernul a decis să acţioneze în alt mod şi nu a urmat recomandările FMI.

FMI a acordat asistenţă tehnică substanţială privind aceste chestiuni. Am atras atenţia asupra diverselor probleme şi riscuri în rapoartele noastre din acea perioadă, care sunt disponibile pentru public pe site-ul nostru. Totuşi Guvernul a decis să acţioneze în alt mod şi nu a urmat recomandările FMI. În absenţa unui program al FMI cu Republica Moldova la acea vreme, Fondul Monetar putea doar să acorde consultaţii şi nu putea impune careva condiţii”, a declarat FMI.