Potrivit europarlamentarului, dacă guvernarea de la Chişinău va shimba legislaţia electorală fără acordul Comisiei de la Veneţia atunci îşi va pierde întru totul încrederea partenerilor externi.

„Dacă autorităţile vor schimba legislaţia electorală în ciuda organismului internaţional cu cea mai mare expertiză în acest domeniu, atunci va fi o pierdere de credibilitate ireversibilă a Republicii Moldova. Şi care sunt implicaţiile, dacă partenerii internaţionali nu mai au încredere în tine? – Acestea sunt: în primul rând, nu mai vin investitori în Republica Moldova, căci investitorii se uită unde legea funcţionează, unde statul de drept funcţionează tot mai bine. Ştim că în Republica Moldova nu totul e perfect, dar mereu simţim atacuri la adresa ordinii democratice a statului de drept”, a adăugat Mureşan. 
 
Iar pierderea încrederii investitorilor străini va putea afecta grav economia ţării, spune Mureşan.

„Mai puţini investitori înseamnă mai puţină creştere economică, înseamnă mai puţine locuri de muncă, înseamnă salarii mai proaste pentru oameni. În sectorul privat înseamnă mai puţine poliţe plătite la stat, înseamnă un risc major ca pensiile vârstnicilor, ca alocaţiile copiilor şi salariile bugetarilor să fie periclitate. Acesta-i adevărul, aceasta e imaginea completă. Trebuie s-o spunem oamenilor – nu sunt doar nişte consecinţe negative abstracte, ci sunt extrem de concrete şi dacă Guvernul, autorităţile vor merge pe acest drum, trebuie să o spun: Este un drum iresponsabil care va face rău cetăţenilor”, a conchis europarlamentarul.