Conform prevederilor Codului Contravenţional, prescripţia executării sancţiunii contravenţionale este de un an, iar identificarea conducătorilor poate dura luni de zile. Astfel Poliţia Rutieră le-a oferit şoferilor şi proprietarilor de automobile posibilitatea de a nu achita 9.095 de amenzi pentru contravenţiile recalificate.

Raportul Curţii de Conturi arată că pentru contravenţiile de necomunicare au fost achitate 1.967 de amenzi în valoare de doar 1.06 milioane lei, iar pentru săvârşirea contravenţiei recalificate – 2.541 de amenzi.

Escortă ce nu a achitat amenzi de sute de mii

„Ca urmare, nu au fost achitate 6.554 de amenzi aferente contravenţiilor recalificate cu o valoare cuprinsă de la 2,43 milioane lei până la 3,53 milioane lei, precum şi neaplicarea a 16.298 puncte de penalizare (în medie câte 16,8 puncte per persoană). Acest fapt denotă prejudicierea atât a bugetului public, cât şi a intereselor publice prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu de către agenţii constatatori”, susţine Curtea de Conturi.

Drept exemplu elocvent al acestor încălcări Curtea de Conturi prezintă datele privind achitarea amenzilor de către proprietarii unor vehicule ce se deplasează în grup.

Este vorba despre maşini ce transportă sau însoţesc afacerişti ce s-au pricopsit cu milioane din tot soiul de afaceri şi care îşi pot permite să fie escortaţi de pază cu automobile, pentru a nu fi victima unor atacuri. 

Numărul acestor persoane nu este atât de mare: Vladimir Plahotniuc, Ilan Shor, Anatol Stati şi alţi câţiva.

Din datele publicate de Curtea de Conturi ar rezulta că la acest capitol lider ar fi escorta fostului preşedinte al Băncii de Economii, Ilan Shor, aflat acum în arest la domiciliu. Or, multe din aceste automobile erau luate în leasing de la o companie afiliată Băncii Sociale - BS Leasing, indicată în raportul Curţii de Conturi ca proprietar.

Astfel şoferii unui Mercedes Viano au comis 180 de încălcări, din care pentru jumătate nu s-au achitat amenzi în valoare între 45.000 şi 63.000 de lei. Modelul coincide cu cel al unui automobil din escorta lui Ilan Shor.

Urmează un Bentley Continental GT Cab cu 163 de încălcări şi 89 de amenzi neachitate (între 36.000 şi 57.000 de lei). În declaraţia de avere pentru anul 2015 Ilan Shor indica că deţine un automobil Bentley Continental în valoare de circa 2,6 milioane lei.

"Din 163 de încălcări (în sumă de la 40,3 mii lei până la 55,8 mii lei) a regulilor de circulaţie rutieră comise cu automobilul cu numărul de înmatriculare K 0 de marca Bentley Continental, 70 de încălcări au fost reîncadrate drept contravenţii pentru necomunicarea identităţii persoanei căreia i-a fost încredinţată conducerea, în sumă de 52,5 mii lei. Concomitent, pentru fiecare din 163 de încălcări urmau a fi aplicate cel puţin 2 puncte de penalizare, ceea ce în total constituiau cel puţin 326 puncte de penalizare", se arată în raportul auditorilor.

Şoferul unui Mercedes G 500 Gelandewagen, vehicul văzut frecvent în escorta lui Ilan Shor a comis în 2014-2015 134 de încălcări, din care pentru jumătate nu a achitat amenzi în valoare între 33.000 şi 45.000 de lei. 

Toate aceste trei automobile figurau ca proprietatea BS-Leasing SA.

În listele publicate de Curtea de Conturi mai figurează un Mercedes G 55 AMG ce ar fi în proprietatea firmei Infoton-com SRL, companie ce face parte din Holdingul Shor şi care potrivit unei investigaţii RISEMoldova a primit câteva milione din miliarde de dolari spălate prin schema Laundromat.

La fel apare şi un automobil de model Cadillac Escalade deţinut de BS-Leasing SA.. Un astfel de vehicul era scos la vânzare în 2016, de Banca Socială.

Cine este proprietarul celui de-al doilea Bentley Continental, şoferii căruia nu au achitat amenzile Curtea de Conturi nu indică, dar susţine că "deşi dispuneau de informaţii certe care permiteau identificarea contravenienţilor, agenţii constatori nu şi-au îndeplinit atribuţiile privind identificarea şi atragerea lor la răspundere contravenţională". 

Şi instituţiile de stat, inclusiv poliţia nu achită amenzi

Auditul a identificat şi 3.768 de cazuri de încălcarea regulelor de circulaţi, în care nu a fost stabilit vinovatul deşi mijloacele de transport cu care a fost comisă contravenţia/încălcarea erau înregistrate la organele de stat sau instituţiile din subordinea acestora (Secretariatul Parlamentului, Cancelaria de Stat, organele judiciare, CNA, Procuratura Generală, SIS, MAI, alte organe ale APC, AAPL, ÎS, ÎM).

Potrivit Curţii de Conturi, amenzile aferente la 2.695 cazuri care puteau fi încasate în buget constituiau circa 1,36 milioane lei. Din cazurile indicate mai sus auditorii remarcă 320 cazuri de săvârşire a contravenţiilor cu mijloacele de transport ale Ministerului Afacerilor Interne.

Şi deoarece Codului Contravenţional prevede o prescripţie a executării sancţiunii timp de un an, aceste amenzi nu mai pot fi încasate vreodată.

În acelaşi timp, la 1 ianuarie 2017, în Sistemul Informaţional al Poliţiei mai erau înregistrate 288.749 de încălcări şi contravenţii pentru anii 2014-2015, aflate în procedură care urmau a fi încetate, iar informaţia privind acestea urma să fie radiată.

Ca urmare, amenzile pasibile spre achitare în buget, în valoare între 88 şi 140 de milioane lei, neachitate în termenul respectiv, nu mai pot fi urmărite, astfel fiind ratată posibilitatea încasării acestora în buget.