„Reforma sistemului electoral este o decizie suverană a autorităţilor din RM, însă este foarte importat ca aceste recomandări şi raportul Comisiei de la Veneţia, care va fi dat publicităţii în luna iunie, să fie luate în considerare, iar autorităţile să adopte o hotărâre echilibrată”, a spus Andi Cristea.

Eurodeputatul s-a referit şi la dezbaterile care au avut loc săptămâna trecută în Parlamentul European, după ce s-a decis suspendarea discuţiilor privind acordarea asistenţei financiare pentru ţara noastră.

„Deşi se poate vorbi despre o amânare, aceasta este una tehnică şi se referă la procesul legislativ al trialogului, discuţiile care vor avea loc între parlament, Consiliu şi Comisie. Eu sunt convins că, urmare a deciziilor înţelepte pe care autorităţile de la Chişinău le vor lua după ce Comisia de la Veneţia îşi va da avizul pe schimbarea sistemului electoral, această finanţare nu va fi întârziată la nivelul UE”, a mai adăugat europarlamentarul.

La finalul celei de-a patra reuniuni, Comitetul Parlamentar de Asociere Uniunea Europeană - Republica Moldova a formulat câteva concluzii şi recomandări.

Astfel, oficialii de la Bruxelles se arată dezamăgiţi de lipsa progreselor în dosarele penale iniţiate după publicarea rezultatelor primei etape a investigaţiei Kroll şi îndeamnă autorităţile de la Chişinău să facă public cel de-al doilea raport cât de curând posibil. Membrii Comitetului de Asociere au mai precizat că este important să fie dusă o luptă veritabilă împotriva corupţiei, iar la conducerea Autorităţii Naţionale de Integritate trebuie alese persoane cu adevărat independente.

Europarlamentarii le mai recomandă guvernanţilor moldoveni să se preocupe de deficienţele înregistrate de observatori la alegerile precedente, cum ar fi acoperirea mediatică polarizată, abuzul de resurse administrative, dar şi lipsa capacităţii Comisiei Electorale Centrale şi a Consiliului Coordonator al Audiovizualului de a-şi îndeplini rolul de supraveghere.

În declaraţia finală a comitetului parlamentar se mai spune că societatea civilă joacă un rol cheie în monitorizarea implementării Acordului de Asociere şi că angajamentul faţă de ea ar trebui să fie sistematic şi continuu.