Guvernul Filip, cu o pleiadă de viceminiştri bogaţi, cu afaceri prospere şi trecut mai puţin curat

Guvernul Filip, cu o pleiadă de viceminiştri bogaţi, cu afaceri prospere şi trecut mai puţin curat
Sursa: www.mold-street.com Foto: jurnal.md 02.05.2017 13:04
În cea mai săracă (şi coruptă) ţară din Europa există o categorie de persoane care au reuşit, într-un final, să învingă sărăcia fără a fi deranjaţi de faptul că se află în conflict de interese sau incompatibilitate de funcţie. Este vorba despre clasa politică a Republicii Moldova. Guvernul condus de Pavel Filip are o pleadă de viceminiştri bogaţi, cu afaceri prospere, cu trecut mai mult sau mai puţin curat, scrie Mold-Street.

Chiar dacă noua funcţie publică este incompatibilă cu oricare altă funcţie retribuită, unii dintre viceminiştri continuă să admistreze propriile afaceri, unele chiar în domeniile în care activează. Contrar legislaţiei în vigoare, alţi viceminiştri ”au uitat” să-şi declare firmele sau imobilele pe care le deţin. 

Reporterii Mold-Street au radiografiat declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate şi cele de interese ale oficialilor din eşalonul doi al ministerelor, şi vă propun să vedeţi ce averi şi ce interese au o parte din viceminiştrii din Guvernul Filip.

Deşi suntem la sfârşitul lunii martie 2017, pe site-ul Autorităţii Naţionale de Integritate cele mai proaspete declaraţii de avere şi interese sunt pentru 2015. În cazul unor demnitari lipsesc până şi acestea.

Vitalie Iurcu, şi viceministru, şi administrator al propriei firme

Vitalie Iurcu a devenit viceministrul Economiei în august 2015. Potrivit declaraţiei pe venit din 2015, Iurcu a ridicat, timp de un an, un salariu de 460 de mii de lei de la SA Moldtelecom şi alte 52 de mii de la Ministerul Economiei. El a mai incasat, împreună cu soţia, venituri din depuneri bancare de circa 2.500 de dolari, dar şi depozite în valoare totală de circa 41 de mii de dolari şi 30 de mii de euro.

Iurcu are în proprietate şapte terenuri cu suprafaţa totală de peste 40 de hectare, un apartament cu suprafaţa de 94 metri pătraţi, în valoare de peste 600 de mii de lei, două case de locuit estimate la circa 2,3 milioane de lei şi o construcţie sportivă de circa 635 de metri pătraţi, achiziţionată în 2014, valoarea căreia însă nu o indică în declaraţia cu privire la venituri şi proprietate. Viceministrul Economiei mai deţine în comodat un automobil de model Porshe Cayenne. 

În declaraţia sa de avere, Vitalie Iurcu a raportat mai multe companii la care el sau soţia sa apar în lista fondatorilor. Prima din ele, ÎI Iurcu Vitalie, specializată în oferirea consultaţiilor pentru afaceri şi management, a fost înregistrată în apartamentul soţilor Iurcu din str. Petru Rareş.



Potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat, actualmente, la distanţă de aproape doi ani de când a devenit funcţionar public, Iurcu este în continuare administrator al fimei. Aceasta în situaţia în care funcţia de viceministru este incompatibilă cu oricare altă funcţie retribuită. De asemenea, el este unul dintre fondatorii firmei Progestact SRL, împreună cu mai multe persoane, printre care ex-ministrul de Interne Dorin Recean şi fostul deputat comunist Iurie Muntean, precum şi alte 35 de persoane.

O altă firmă care ar fi fondată de Iurcu, de această dată în Federaţia Rusă, este OOO Helenkom, specializată în comerţul cu materiale de construcţie. În această companie, demnitarul îi are în calitate de parteneri pe Muhmad Galaev şi SA Loby Trade. Şi soţia lui Vitalie Iurcu, Angela, este implicată în afaceri. Aceasta a co-fondat, alături de Alexandru Vîlcu, firma SRL Hellis & Partners Imobiliare, specializată în închirierea bunurilor imobiliare. 

Anterior, anchete ale Centrului de Investigaţii Jurnalistice şi Ziarului de Gardă au scos în vileag scheme prin care numeroase achiziţii publice desfăşurate de Moldtelecom în perioada când şef era Iurcu, erau câştigate, printr-un grup de firme, de prietenii şi partenerii săi de afaceri, inclusiv de Alexandru Vîlcu şi Muhmad Galaev. În timpul şefiei lui Iurcu, nicio achizţie publică nu a fost trecută prin sistemul de achiziţii publice, iar informaţia despre rezultatele concursurilor nu a fost făcută publică.   

O altă anchetă de presă relevă faptul că, prin intermediul unui nepot, Iurcu este implicat în activitatea mai multor firme cu activităţi în agricultură. Tot prin nepotul său, actualul viceministru al Economiei arendează jumătate de hectar de pădure lângă Ialoveni, la care, în 2014, în timpul orelor de serviciu, au muncit chiar angajaţii Moldtelecom, plătiţi din banii statului.

Iuri Cicibaba a uitat să declare un apartament şi firma soţiei

A fost desemnat viceministrul Finanţelor în aprilie 2016. Anterior, Iuri Cicibaba a activat în cadrul KPMG, reprezentanţa companiei Hewlett-Packard şi în cadrul Proiectului US BRITE. În anii 2010-2015, Iuri Cicibaba a fost membru activ al Camerei Americane de Comerţ, dar şi în Consiliul de directori al Asociaţiei naţionale a companiilor private din domeniul tehnologiilor informaţionale.

În declaraţia sa de venit pentru primele trei luni ale lui 2016, Iuri Cicibaba a indicat că a ridicat un salariu de 43 de mii de lei şi dividende de 37 mii lei.

Funcţionarul declară că nu are în posesie automobile, terenuri şi nici o locuinţă proprie, ci doar un loc pentru parcare subterană, estimat la circa 76 de mii de lei. Alte 24 de mii de lei, 20,8 mii de euro şi 9 mii de dolari sunt depozitaţi în conturile viceministrului. Totuşi, una din afacerile sale este înregistrată într-un apartament scris pe numele părinţilor, surorii şi al lui Iuri Cicibaba. Acesta însă nu figurează în declaraţia de venit.

La capitolul cote-părţi în societăţi comerciale, demnitarul a declarat calitatea de asociat în două companii – ATA Consult SRL şi TX&A CO SRL, administrată de soţia sa, Angela Cicibaba. Funcţionarul a uitat însă să declare o firmă la care soţia sa este asociată cu o cotă de 35 % - CV Advisory SRL.

Eduard Serbenco – imobile şi conturi grase

Este viceministrul Justiţiei de la mijlocul lunii august 2015. Anterior a activat în calitate de avocat la Ministerul Justiţiei din Québec, Canada. În declaraţia de avere pentru 2015, viceministrul indică că a ridicat un salariu de circa 64 de mii de lei din activitatea de funcţionar şi alte 58 de mii din cea didactică. Demnitarul are în proprietate un teren pentru construcţii cu o valoare cadastrală de 26 de mii de lei în oraşul Edineţ.

Pe terenul de 24 de ari se înalţă o casă de locuit impunătoare, de 239,1 metri pătraţi, estimată cadastral la aproape jumătate de milion de lei, şi alte două construcţii accesorii, de 53,8 şi, respectiv, 40,4 metri pătraţi, evaluate la 47 de mii şi, respectiv, 32 de mii de lei. Oficialul mai are în folosinţă din 2003 un apartament de 32 de metri pătraţi, situat în sectorul Botanica al Capitalei, câteva conturi şi depozite bancare, pe care are depozitate peste 71 de mii de lei, peste 11 mii de euro, 7,5 mii de dolari şi 35,5 mii de dolari canadieni. 

Anatolie Munteanu – apartament la preţ preferenţial şi datorii de milioane

A devenit viceministrul Justiţiei în mai 2016. Anterior a fost avocat parlamentar şi preşedintele Mecanismului Naţional de Prevenire a Torturii. 

În 2015, potrivit declaraţiei de avere, demnitarul a încasat împreună cu soţia venituri de 311 mii de lei din salariu, activitatea de avocat, cea de patentatar, activitatea didactică şi ştiinţifică, precum şi din înstrăinarea unei cote părţi din capitalul social al unei companii.În acelaşi timp, Munteanu a vândut la finele anului trecut un apartament cu peste 260 de mii de lei. În anul 2012, familia Munteanu a cumpărat în rate un spaţiu comercial de 74 de metri pătraţi pentru care a plătit 63 588 euro. Funcţionarul a mai trecut în declaraţia de avere şase terenuri şi un automobil de model Mercedes pe care l-a procurat în 2015 cu 100 de mii de lei.Pe de altă parte, oficialul indică în declaraţia de avere o datorie de 800 de mii de lei, scadentă în 2021, şi o altă datorie de 74.800 de euro pe care o va restitui până în 2020. Ultima este suma restantă dintr-un contract de leasing pe care Anatolie Munteanu l-a semnat în 2015, procurându-şi un bun de 93.540 de euro (!), la o rată a dobânzii de numai 0,012%. Familia Munteanu a mai luat încă trei împrumuturi pe parcursul anului 2015, dar acestea nu depăşesc în total 60 de mii de lei.

Anterior, o anchetă a Centrului de Investigaţii Jurnalistice a arătat că printre procurorii care s-au pricopsit cu apartamente la preţ preferenţial în blocul procurorilor, ca ulterior să le vândă, se numără şi Anatolie Munteanu.

El susţinea însă că avea dreptul să cumpere apartamentul la preţ redus, pentru că locuinţa în care locuia în acea vreme îl moştenise de la părinţii lui. Spune că a fost nevoit să vândă apartamentul din blocul procurorilor, din motive personale”, scriau atunci reporterii.

Cele şapte firme ale viceministrului Anatolie Zolotcov

Este în funcţia de viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor din 2009. Anterior a activat în sectorul privat în domeniul proiectării. Este unul dintre cei mai înstăriţi viceminiştri.

Ultima declaraţie cu privire la venituri şi proprietate făcută publică este cea pentru 2013, însă este disponibilă declaraţia cu privire la interese pentru 2015, de unde aflăm că oficialul a încasat timp de un an venituri de 236 de mii de lei, din activitatea de viceministru, cea ştiinţifică şi pedagogică. Demnitarul are avere de milioane: un teren şi patru imobile cu o valoare cadastrală totală de circa 3,9 milioane de lei şi un BMW pentru care, în 2011, a achitat peste 460 de mii de lei. 

Datele Camerei Înregistrării de Stat arată că viceministrul are afaceri chiar în domeniul în care deţine o funcţie publică. El figurează în calitate de fondator în şapte firme. E adevărat, că unele dintre care au fost deja radiate. Patru din afacerile sale au fost înregistrate într-unul din imobilele sale. În 2000, a înregistrat Întreprinderea Individuală Anatolie Zolotcov, specializată în lucrări de proiectare, unde figura, până a ajunge viceministru, şi în calitate de administrator, funcţie în prezent suspendată.

Tot în 2000, împreună cu Evgheni Zuev a fondat SRL Gaz&Petrol Grup, specializată în comerţul cu produse petroliere. În prezent, compania se află în proces de dizolvare, însă numele lui Zolotcov încă figurează ca administrator, chiar dacă funcţia de viceministru e incompatibilă cu oricare altă funcţie retribuită.

În septembrie şi decembrie 2001, Anatolie Zolotcov a fondat alte două firme – SRL Betonbloc, specializată în lucrări de proiectare, şi SRL Baumat, unde îl are ca partener pe Ion Răileanu (cel mai probabil un fost Ministru al Mediului) şi care e specializată în comercializarea materialelor de construcţie. Şi în aceste societăţi comerciale Anatolie Zolotcov şi-a păstrat funcţia de administrator, contrar legii.

Pe 4 martie 2010, împreună cu Silvia Panova, Toader Balan şi alţi doi cetăţeni ai SUA, Anatolie Zolotcov fondează alte două firme – Agrodacia SRL, specializată în cultura plantelor oleaginoase şi a seminţelor, şi Aquadacia SRL, specializată în exploatarea sistemelor de irigare şi desecare.

În prezent, ambele companii sunt radiate. În anul 2009, împreună cu moldoveanul Igor Damaschin din Moldova, românul Eufimii Sicoe şi alţi doi cetăţeni spanioli, Anatolie Zolotcov a fondat în România, compania Herm International Consulting SRL, specializată în inginerie şi consultanţă tehnică. În prezent, compania se află în proces de dizolvare.

Iurie Uşurelu – administrator de afaceri

A fost numit viceministru al Agriculturii şi Industriei Alimentare în martie 2016. Anterior, Iurie Uşurelu a activat în calitate de specialist în dezvoltarea lanţului valoric în cadrul Unităţii Consolidate pentru Implementarea Programelor IFAD în Moldova.

Potrivit declaraţiei de avere pentru 2015, a acumulat împreună cu soţia venituri de aproape un million de lei din salarii, onorarii şi arenda automobilului. Oficialul mai raportează două automobile, unul de model Hunday, procurat în 2012 cu 180 de mii de lei şi unul de model Suzuki, cumpărat în 2011 cu 190 de mii de lei.



Iurie Uşurelu a mai declarat un teren agricol estimat la 4 mii de lei şi două case de locuit, cumpărate în 1998, cu o valoare cadastrală totală de aproape un million de lei. Datele de la Cadastru arată că una dintre case nu ar avea mai mult de 57 de metri pătraţi, în timp ce în declaraţia de avere demnitarul o estimează la 150 de metri pătraţi. În realitate, imobilul pare mult mai mare.

Soţii Uşurelu sunt implicaţi şi în afaceri. Aceştia au fondat două firme – SRL Dinagro Exim, specializată în comerţ şi Întreprinderea Individuală Lucia Uşurelu, specializată în consultanţă. În cadrul primei companii, Iurie Uşurelu figurează în calitate de administrator, deşi legea nu permite acest lucru.

Va urma...

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI