Pachetul de măsuri de austeritate ce urmează a fi supus joi votului cuprinde noi majorări de impozite şi scăderi de pensii în valoare de 4,9 miliarde de euro, măsuri care ar urma să se aplice în perioada 2019-2020, cei doi ani care urmează după terminarea actualului plan de asistenţă. În replică, pachetul include şi măsuri compensatorii pentru cei mai defavorizaţi, precum ajutoare pentru chirii şi medicamente.

Pachetul ar trebui adoptat cu o majoritate strânsă, cele două partide din coaliţia guvernementală, Syriza (stânga radicală a premierului Alexis Tsipras) şi Anel (dreapta) avertizând deja că vor vota pentru.

Votul din Parlament vine însă la o zi după ce 18.000 de persoane au manifestat la Atena şi Salonic (al doilea oraş al Greciei) şi o grevă generală a fost declanşată la chemarea sindicatelor din sectorul public şi privat. O nouă manifestaţie este prevăzută să aibă loc joi seara la Atena, chiar în faţa Parlamentului.

Oficialii greci speră însă că aprobarea măsurilor de austeritate va permite deblocarea unei noi tranşe din planul de asistenţă cu ocazia reuniunii din 22 mai a miniştrilor de Finanţe din zona euro (Eurogrupul). În plus, Grecia mizează pe această reuniune pentru a obţine angajamentele clare din partea partenerilor cu privire la restructurarea datoriei publice a Greciei (179% din PIB). De asemenea, Guvernul grec ar dori ca obligaţiunile greceşti să poată fi incluse în programul de achiziţii de active al Băncii Centrale Europene, pentru a putea reveni pe pieţele de obligaţiuni şi a se finanţa.

"Dacă Parlamentul aprobă joi măsurile, iar Eurogrupul decide ceva mai precis cu privire la sustenabilitatea datoriei, atunci cred că comitetul executiv al BCE va propune ca acest subiect să fie discutat în consiliul guvernatorilor. Grecia are nevoie să revină pe pieţe la finalul programului actual", a spus guvernatorul Băncii centrale a Greciei, Yannis Ristournas.