Dolarul, în scădere din cauza crizei politice de la Washington

Dolarul, în scădere din cauza crizei politice de la Washington
Sursa: www.mediafax.ro Foto: mediafax.ro 17.05.2017 18:14
Valoarea dolarului a scăzut semnificativ miercuri, din cauza crizei politice generate de acţiuni ale preşedintelui Donald Trump, situaţie care riscă să afecteze agenda economică a Administraţiei de la Washington.

Faţă de euro, dolarul este miercuri la valoarea 1,11, un nivel nemaiîntâlnit de când Doland Trump a câştigat scrutinul prezidenţial, în noiembrie 2016. În raport cu yenul japonez, dolarul este la 112,67, comparativ cu 114 yeni săptămâna trecută.

"În cel mai bun caz, politicile economice ale lui Donald Trump vor fi amânate din cauza crizei politice", a declarat Tomoichiro Kubota, analist la Matsui Securities, în Tokyo, citat de site-ul agenţiei Bloomberg.

Donald Trump a generat o criză politică puternică la Washington după ce a recunoscut că a dezvăluit informaţii clasificate Rusiei şi pe fondul acuzaţiilor că ar fi încercat să obstrucţioneze ancheta Biroului Federal de Investigaţii (FBI) privind contacte cu oficiali ruşi.

 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI