Ordinul executiv revizuit semnat la începutul lunii martie de preşedintele american, la fel ca şi prima versiune emisă la sfârşitul lunii ianuarie, 'provoacă daune substanţiale întreprinderilor americane, salariaţilor lor şi întregii economii', afirmă acest document, transmis unei Curţi de Apel din Virginia (estul SUA).

Această instanţă trebuie să decidă asupra legalităţii ordinului care are scopul să interzică intrarea refugiaţilor şi cetăţenilor din şase ţări musulmane, dar care constituie obiectul unei confruntări judiciare. Un judecător federal din Hawaii a blocat chiar aplicarea sa în cursul lunii martie.

Scrisoarea companiilor aduce un sprijin oficial oponenţilor decretului, amintind în special că SUA sunt o 'naţiune de imigranţi' şi evocând contribuţia acestora în viaţa economică, politică, culturală şi sportivă a ţării.

Aceasta afirmă de asemenea că decretul afectează capacitatea întreprinderilor americane de a concura pe scena internaţională şi a recruta salariaţi talentaţi şi îndeamnă multinaţionalele să se instaleze în afara Statelor Unite. Documentul cuprinde în total 162 de semnături.

Se regăsesc aici numeroase companii din domeniul tehnologiei de diferite mărimi, printre care actori istorici în sector precum Intel, Hewlett Packard Enterprise, eBay, Yahoo!, Netflix, societăţile miliardarului Elon Musk, SpaceX şi Tesla sau cele ale lui Jack Dorsey, Square şi Twitter, precum şi alte numeroase create de curând (startup-uri) precum Airbnb, Fibit, GoPro, Pinterest, Snap, Uber.

Lista cuprinde de asemenea câteva companii care nu fac parte din sectorul tehnologic, precum cea specializată în iaurturi Chobani.Sectorul tehnologiilor a luat deja poziţie în mod hotărât la începutul anului împotriva primei versiuni a decretului, fiind îngrijorat de consecinţele imediate ale precedentului pe care l-ar putea crea pentru un domeniu ce se bazează enorm pe talente străine. 

Noua ofensivă intervine a doua zi după semnarea de către Donald Trump a unui nou ordin executiv ce vizează de această dată reformarea atribuirii vizelor preferate de sectorul tehnologic, între care celebrele vize de tipul H-1B, permise de lucru destinate savanţilor, inginerilor şi programatorilor informatici, care constituie în special o cale de acces pentru mulţi specialişti indieni atraşi de Silicon Valley. Statele Unite eliberează circa 85.000 de astfel de vize anual.