Creşterea economiei mondiale, estimată în luna octombrie la 3,1% pentru 2016, este proiectată să se majoreze la 3,5% în 2017 şi 3,6% în 2018, o revizuire în sus cu 0,1 puncte procentuale pentru 2017 comparativ cu estimările din luna octombrie a anului trecut.
Fondul Monetar Internaţional a revizuit în creştere, de la 3 până la 4,5%, estimările privind evoluţia economiei Republicii Moldova în acest an.
Asta arată cel mai nou raport „World Economic Outlook”, publicat de instituţia financiară internaţională în avanpremiera reuniunii de primăvară.
Potrivit estimărilor pentru 2018, RM va înregistra o creştere a Produsului Intern Brut cu 3,7 la sută.
În ceea ce priveşte evoluţia preţurilor de consum, FMI anunţă o inflaţie de 5,5 la sută în 2017 şi de 5,9 la sută în 2018.
La nivel global, FMI şi-a îmbunătăţit estimările privind creşterea economiei mondiale în 2017 şi 2018.