VIDEO

De la asigurări, la ameninţări: Taxele pentru parcările cu plată din capitală ar putea fi colectate şi fără acordul Consiliului Municipal

De la asigurări, la ameninţări: Taxele pentru parcările cu plată din capitală ar putea fi colectate şi fără acordul Consiliului Municipal
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 19.04.2017 20:12
Dacă nu va obţine acordul Consiliului Municipal, taxele pentru parcările cu plată din capitală vor fi colectate de compania austro-ungară în baza unor parteneriate directe cu proprietarii de automobile. Cel puţin asta au declarat reprezentanţii firmei străine, în cadrul unor dezbateri publice pe marginea proiectului. Discuţiile au avut loc chiar în incinta primăriei, unde antreprenorul şi-a prezentat planurile pentru taxarea şi chiar amendarea celor care nu se vor conforma regulilor. Asta chiar dacă iniţiativa nu a obţinut încă votul aleşilor locali. 

După ce regulamentul de funcţionare a parcărilor cu plată din capitală a fost exclus de câteva ori de pe agenda Consiliului Municipal Chişinău, compania austro-ungară care a câştigat licitaţia a trecut la ameninţări.

Deşi spun că au hotărât să organizeze dezbateri publice pe marginea proiectului pentru a evita speculaţiile, reprezentanţii companiei au evitat să răspundă la unele întrebări adresate de locuitorii capitalei.

Răspunsul a venit din partea şefului Direcţiei Transport Public, Igor Gamreţchi, care a ţinut să dea asigurări că proiectul nu încalcă nicio prevedere legală.

Aşa sau altfel, reprezentanţii societăţii civile spun că dezbaterile sunt inutile, întrucât trebuia să aibă loc înainte de încheierea contractului cu firma austro-ungară.

Menţionăm că proiectul privind introducerea unor taxe pentru parcări a provocat un val de critici în societate, iar CNA a anunţat că examinează legalitatea contractului încheiat de Primăria capitalei cu firma austro-ungară. Potrivit antreprenorului, o oră de staţionare în centrul capitalei ar putea costa 15 lei. Pe străzile de la periferie, taxa ar putea fi de 5 lei pe oră. Deşi iniţial s-a anunţat că şi parcarea în curţile blocurilor va fi cu plată, ulterior reprezentanţii companiei străine au spus că aceasta va fi gratuită şi că nu se vor percepe taxe nici în zilele de weekend sau de sărbători. 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI