Elaborarea şi adoptarea unei noi legi vine din necesitatea de a transpune prevederile Directivei (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, precum şi a standardelor Financial Action Task Force (FATF) revizuite în 2012.
Totuşi, la o privire mai minuţioasă asupra legii poate fi dedus că pe alocuri maniera de interpretare şi transpunere a rigorilor europene s-a făcut pornind de la premiza că fiecare cetăţean este un potenţial criminal, iar în unele cazuri prevederile legii acoperite de norme internaţionale nu sunt de fapt decât nişte „inovaţii” moldoveneşti.
Autorii proiectului au ales abordarea cea mai dură
Despre faptul că proiectul conţine prevederi mai dure este menţionat chiar în nota informativă a acestuia. Or, în general transpunerea directivelor europene nu se face prin simpla copiere a normelor de acolo, ci prin adaptarea acestora la specificul fiecări ţări, iar autorii par să fi ales pentru Republica Moldova o abordare mai poliţienească.
Conform acestora, „la elaborarea proiectului a fost utilizată metoda comparativă, când prevederile echivalente din ambele standarde (Directiva UE şi Recomandările FATF) se examinează concomitent şi se selectează pentru implementare în legislaţia naţională standardul mai sever, iar în alte cazuri cerinţa mai riguroasă a fost dictată de către realităţile de dezvoltare economică şi financiară ale Republicii Moldova”.
Măsuri de precauţie începând de la tranzacţii de 20.000 de lei
Una din inovaţiile importante aduse de noua lege vizează măsurile de precauţie privind clienţii. Aceasta prevede printre altele că instituţiile care cad sub incidenţa acestei legi trebuie să ia măsurile respective la efectuarea tuturor tipurilor de tranzacţii ocazionale în valoare de cel puţin 20.000 lei prin o singură operaţiune sau la efectuarea tranzacţiilor ocazionale în valoare de cel puţin 100.000 lei indiferent dacă acestea se efectuează prin una sau mai multe operaţiuni care par a avea legătură între ele. Iniţiativa va afecta băncile, casele de schimb valutar, participanţii profesionişti la piaţa financiară nebancară, organizatorii jocurilor de noroc, agenţii imobiliari, activităţile din domeniul metalelor preţioase, companiile de leasing, de audit, de servicii poştale etc.
Comparativ cu prevederile actuale care admit un minim de 50.000 de lei, aceasta înseamnă o reducere a plafonului minim de 2,5 ori pentru efectuarea măsurilor respective, care presupun:
- identificarea şi verificarea identităţii clienţilor în baza actelor de identitate;
- identificarea beneficiarului efectiv şi adoptarea de măsuri adecvate şi bazate pe risc pentru verificarea identităţii acestuia;
- înţelegerea, şi dacă este necesar, obţinerea şi evaluarea informaţiei privind scopul şi natura dorită a relaţiei de afaceri;
- monitorizarea continuă a relaţiei de afaceri, inclusiv examinarea tranzacţiilor încheiate pe toată durata relaţiei respective.
BNM argumentează că „această propunere reiese din prevederile notei interpretativă la recomandarea 10 din Recomandările 40 ale FATF, care stipulează că, tranzacţiile ocazionale urmează a fi identificate începând cu limita de 15.000 Euro/USD. Prevedere similară aferentă identificării tranzacţiilor ocazionale mai mari de 15.000 Euro este stabilită şi în art.11 lit.b) din Directiva UE 2015/849 din 20 mai 2015”, însă propunerea dată nu a fost acceptată.
Operaţiunile mai mari de 5.000 lei – verificate şi înregistrate
Autorii proiectului consideră însă că pentru unităţile de schimb valutar suma minimă de la care fiecare client ar trebui evaluat conform măsurilor de precauţie descrise mai sus ar trebui să fie de 5.000 lei.
În nota informativă aferentă proiectului se afirmă că: „Luînd în considerare riscurile existente şi specificul sectorului au fost prevăzute derogări pentru unităţile de schimb valutar, societăţile de plată şi emitenţii de monedă electronică, fapt care va permite aplicarea Recomandărilor 6 şi 7 FATF, precum şi excluderea de la identificare a operaţiunilor fără risc conform art. 12 al Directivei 2015/849”.
Curios este faptul că nici una din referinţele indicate de autori care ar justifica derogările, atât din Directiva UE, cât şi din FATF nu se referă la unităţile de schimb valutar, iar la o cercetare mai atentă a Directivei UE nu găsim vreo abordare diferenţiată pentru unităţile de schimb valutar la nivel al plafonului minim ce trebuie aplicat.
Lobby primitiv pentru bănci
Deşi promotorii proiectului justifică această măsură şi prin riscurile existente şi specificul sectorului, măsura dată este de natură să creeze riscuri adiţionale semnificative pentru buna funcţionare a pieţei valutare din Republica Moldova.
Într-o postare pe reţeaua Facebook, fostul preşedinte al comisiei economie, buget, finanţe Veaceslav Ioniţă consideră că măsura dată ar fi “un lobby primitiv în valoare la câtorva jucători mari (băncile), contra companiilor mici de schimb valutar”, iar riscul major care derivă este că „Dacă în prezent este mai greu să manipulezi piaţa valutară în numerar, datorită sutelor de jucători, în cazul în care iniţiativa este aprobată manipularea şi jocurile de pe piaţa valutară vor deveni o normă”.
O piaţă de peste 3,3 miliarde dolari
Pentru a înţelege mai bine magnitudinea riscurilor trebuie să nuanţăm şi amploarea pieţei valutare în numerar din Moldova, care are o pondere impunătoare.
De exemplu, în anul 2016, rulajul total al pieţei în numerar a trecut cifra de 3,3 miliarde dolari, prin urmare şi numărul operaţiunilor este unul enorm. Având în vedere că ţara noastră are în permanenţă un deficit comercial major, importurile depăşind exporturile de două ori, iar intrările de valută din investiţiile străine directe sunt modeste, cererea deficitară pentru valută din partea agenţilor economici este acoperită de oferta excedentară de valută din partea persoanelor fizice, în special din contul remitenţelor. Din această perspectivă importanţa asigurării unei pieţe valutare în numerar libere şi fără de bariere este vitală.
Deşi nu există statistici publice despre suma medie a unei tranzacţii în numerar, reieşind din specificul pieţei, alimentate în special de remitenţe, dar şi din discuţiile purtate cu mai mulţi operatori la casele de schimb valutar, numărul zilnic al operaţiunilor de schimb a căror sumă depăşeşete suma de 5.000 lei este impunător, iar povara birocratică ce ar rezulta din impunerea efectuării măsurilor de precauţie ar fi colosală, avînd în vederea şi incidenţa cerinţelor aferente Legii cu privire la datele cu caracter. Prin urmare, volumul de lucru şi presiunea asupra operatorilor de la punctele de schimb valutar ar creşte mult.
În aceaşi ordine de idei, de regulă clienţii persoane fizice privesc cu suspiciune şi rezerve atunci când trebuie să le fie înregistrate datele personale şi cele aferente tranzacţiei, fapt confirmat şi de operatorii cu care s-a discutat. Potrivit acestora, de multe ori chiar şi în condiţiile prevederilor actuale când trebuie înregistrate operaţiunile ce depăşesc suma de 50.000 lei, mulţi clienţi încearcă să găsească soluţii pentru a evita aceasta.
Evoluţia pieţei valutare în numerar în anul 2016, mil. USD
Sursa: BNM
În rezultat, riscurile sus menţionate pot provoca lejer distorsiuni pe piaţa valutară şi apariţia la scară largă a fenomenului pieţei negre, fenomen răspândit în anii 90. Pentru casele de schimb valutar private, ponderea costurilor asociate cu această măsură ar creşte semnificativ, iar o parte din acestea ar putea fi nevoite chiar să îşi sisteze activitatea.
Pe de o parte, acestea ar fi forţate să investească mai mult în personal şi pe alocuri să facă noi angajări urmare a sporirii volumului de muncă, iar pe de altă parte legea obligă păstrarea în formă fizică a datelor înregistrate pe o perioadă de 5 ani şi alţi 10 ani în format electronic şi prin urmare investiţiile în facilităţi de păstrare sunt iminenete.
Termenul de păstrare a datelor, exces de zel din partea autorităţilor
De altfel, termenul de 15 ani de păstrare a datelor a fost contestat de mai multe instituţii, inclusiv Camera de Comerţ Americană din Moldova, care a argumentat că un termen atât de mare „impune o sarcină administrativă disproporţionată scopului urmărit”, iar art. 40 alin. (1) din Directiva 2015/849/CE de care s-au ghidat autorii proiectului stabileşte o perioadă obligatorie de 5 ani pentru păstrarea atât a documentaţiei de evidenţă a tranzacţiei, cât şi a celei privind operaţiunile de verificare a clientelei, experienţă care este împărtăşită şi de Romanai de exemplu.
Totuşi, autorii proiectului nu au acceptat reducerea termenului de păstrare a datelor până la 5 ai aşa cum este prevăzut şi de Directiva UE, iar argumentul acestora că “Termenul de 15 ani de păstrare a fost stabilit în baza termenului de prescripţie de 15 ani stabilit pentru infracţiunile prevăzute la art. 243 şi 279 Cod penal” ne face să concluzionăm mai degrabă că statul îşi consideră apriori proprii cetăţeni potenţiali penali.
Totodată, nota informativă aferentă proiectului nu face nici o menţiune despre costurile care urmează a fi suportate de către entităţile raportoare.
Pe contrasens cu politica valutară de liberalizare promovată de BNM
Într-o altă ordine de idei, propunerea de a impune unităţilor de schimb valutar un plafon de doar 5.000 lei pentru verificarea clienţilor şi înregistrarea operaţiunilor vine într-un vădit contrast cu modificările aduse anul trecut Legii cu privire la reglementarea valutară, care au obiectivul general de liberalizare a operaţiunilor de schimb valutar, care prevăd printre altele:
- efectuarea operaţiunilor de schimb valutar în numerar cu persoane fizice prin intermediul aparatelor de schimb valutar,
- posibilitatea modificării cursului pe parcursul zilei,
- posibilitatea clienţilor de a anula o operaţiune de schimb în timp de 30 de minute de la încheierea acesteia etc
BNM: accesibilitatea populaţiei la punctele de schimb valutar este indispensabilă
De altfel, anul trecut în timpul dezbaterilor parlamentare asupra modificărilor unor legii deputatul PSRM, Vladimir Golovatiuc a opinat despre necesitatea închiderii caselor de schimb la care reprezentantul BNM Marin Moloşag, la acea dată prim-viceguvernator, a replicat că în Moldova rămâne destul de înalt nivelul de folosire a monedei americane şi euro şi că în ţară se transferă multă valută din partea migranţilor muncitori, care trebuie absorbită şi folosită în interesele economiei, iar „pentru atingerea acestor scopuri şi trebuie creată accesibilitatea populaţiei la punctele de schimb valutar”.
„Referitor la volumul schimbului de valută, atunci 80% revin băncilor şi doar 20% – caselor de schimb valutar (CSV). Cât despre acoperirea teritorială raportul este altul, unde cota CSV este cu mult mai mare”, a declarat Moloşag. Totodată, prim-viceguvernatorul a punctat că BNM nu ar vrea revenirea la piaţa valutară subterană, cum a fost în Moldova la începutul anilor 90.
Or, prin posibilia povară birocratică cauzată de necesitatea procesării şi înregistrării unui număr impunător de operaţiuni, dar şi prin costurile asociate cu păstrarea datelor pe un termen de 15 ani, multe case de schimb valutar şi-ar putea pierde principalul atu din prezent şi anume costurile relativ mici de întreţinere care şi permit o extensiune geografică cuprinzătoare, ceea ce descurajează de fapt piaţa neagră.
Un alt detaliu curios este că din sinteza propunerilor aferente proiectului aflăm că într-o versiune anterioară a proiectului, plafonul minim de la care trebuia să se efectueze măsurile de precauţie pentru clienţi era de 1.000 euro, pragul de 5.000 lei fiind stabilit ulterior, motivaţia autorilor fiind „în scopul asigurării unui grad sporit de transparenţă a tranzacţiilor în numerar”.
Jurnal.md
