Experţii de la banca centrală spun că fluctuaţiile cursului de schimb al valutelor originale faţă de dolarul SUA au contribuit cu 1,8 puncte procentuale la diminuarea transferurilor în ianuarie  2017, în timp ce creşterea efectivă a transferurilor a constituit 30 la sută.

Peste 52 la sută din transferuri au fost efectuate în dolari, circa 39 la sută în euro, iar 9 la sută în ruble.

Deşi a crescut, volumul remitenţelor este mult mai mic faţă de nivelul atins în 2013 - circa 99 de milioane de dolari SUA.

Anul trecut, transferurile de peste hotare s-au cifrat la 1 miliard 79 de milioane de dolari, mai puţin cu 4,5 la sută faţă de anul precedent. A fost cel mai mic nivel înregistrat în ultimii zece ani.

Recordul maxim al transferurilor a fost înregistrat în 2008, când moldovenii au expediat în ţară 1 miliard 660 de milioane de dolari.