VIDEO

După ce au tot fost purtaţi cu promisiuni deşarte, deţinătorii de patente au reluat protestele

După ce au tot fost purtaţi cu promisiuni deşarte, deţinătorii de patente au reluat protestele
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 16.03.2017 19:41
Deţinătorii de patentă au reluat protestele. Deşi autorităţile le promiteau că vor putea să activeze încă un an fără aparat de casă, comercianţii spun că au fost avertizaţi subit că vor fi amendaţi dacă nu se vor conforma. Nemulţumiţi, oamenii şi-au lăsat tarabele şi au venit în faţa legislativului să le ceară socoteală guvernanţilor. 
 
Deţinătorii de patentă s-au adunat în faţa Parlamentului cu vechile revendicări.
 
Oamenii spun că au fost surprinşi să audă că riscă să fie penalizaţi, dacă nu vor respecta legea. Şi asta după ce, la sfârşitul anului trecut, ministrul Economiei le-a promis să le dea un răgaz de un an până la intrarea în vigoare a noilor reguli.
 
Ministrul Economiei, Octavian Calmîc, nu a răspuns la telefon pentru a veni cu explicaţii. Şi şefa Serviciului de presă al Parlamentului, Iuliana Bordeianu, a spus că nu comentează deocamdată protestul. Anterior, autorităţile insistau ca din ianuarie 2017, antreprenorii să-şi creeze întreprinderi individuale sau SRL-uri şi să activeze cu aparate de casă. Pe de altă parte, comercianţii solicită ca perioada de tranzit să fie de zece ani. 


Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI