VIDEO

Consiliul Concurenţei şi-a marcat cu mare fast aniversarea de 10 ani; Experţi: „Este una dintre cele mai ineficiente instituţii - trebuie lichidată sau reformată”

Consiliul Concurenţei şi-a marcat cu mare fast aniversarea de 10 ani; Experţi: „Este una dintre cele mai ineficiente instituţii - trebuie lichidată sau reformată”
Sursa: jurnal.md Foto: privesc.eu 16.03.2017 17:32
„Este important să jucaţi după reguli şi nu cu regulile”. Este mesajul şefului Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, la adresa Consiliului Concurenţei, care şi-a sărbătorit 10 ani de activitate.

Pirkka Tapiola a mai declarat că, deşi există anumite îmbunătăţiri în ceea ce priveşte promovarea unor reguli concurenţiale sănătoase, mai rămân multe de făcut. În timp ce şefa Consiliului Anti-monopol a vorbit cu mândrie despre realizări, mai mulţi experţi afirmă că instituţia este ineficientă şi inutilă. 

„Este important să continuaţi să dezvoltaţi capacităţile instituţionale ale Consiliului Concurenţei, să contribuiţi la eficientizarea colaborării cu alte instituţii naţionale, în special în domeniul investiţiilor publice, sistemului financiar, energetic şi al combaterii corupţiei, acestea sunt sectoarele unde este nevoie de mai multă transparenţă şi voi puteţi într-adevăr să interveniţi în calitate de regulator independent. Cred că este important să lucraţi împreună şi să identificaţi soluţii pentru a juca după reguli, nu cu regulile”, a declarat Pirkka Tapiola.

Ambasadorul UE şi-a rostit discursul de la tribuna Palatului Republicii, unde Consiliul Concurenţei şi-a marcat aniversarea cu mare fast. Şefa instituţiei, Viorica Cărare, s-a lăudat că lupta anti-monopol este mai aprigă ca oricând, iar rezultatele nu s-au lăsat aşteptate.

„Cazurile care sunt câştigate la CSJ au ajuns la 67%. Avem o dinamică foarte pozitivă, însă aici apare şi problema cea mare, instanţa deseori suspendă decizia noastră”, a menţionat preşedinta Consiliului Concerenţei.

Pe de altă parte, experţii economici şi cei în energetică susţin că situaţia este diametral opusă. 

„Consiliul Concurenţei s-a dovedit a fi în toată perioada de 10 ani probabil una dintre cele mai ineficiente şi inutile instituţii din toate câte s-au inventat. În realitate nu vedem absolut nicio luptă contra monopolizării, pentru că în fapt nu cred că în RM avem pieţe nemonopolizate. Vedem ce se face cu preţurile la petrol. În farmacii sunt câţiva jucători. Pe oricare piaţă care importă aceleaşi produse vedem aceleaşi înţelegeri de cartel. Acest consiliu fie trebuie reformat şi să-şi îndeplinească atribuţiile, fie pur şi simplu trebuie lichidat”, consideră expertul economic Victor Ciobanu.

„Consiliul Concurenţei a demonstrat că nu este eficient, nu şi-a făcut treaba şi concurenţă nu prea exista până la modificarea legii, când ANRE a început să stabilească preţul plafon. Consiliul Concurenţei nu a intervenit şi n-a pus practic nicio amendă, noi n-am văzut să fie sancţionaţi unii operatori. Vedeam că atunci când petrolul creştea la bursă, benzinăriile ridicau preţurile, când produsele petroliere scădeau la bursă, preţurile la noi rămâneau aceleaşi. Cineva intenţionat ţinea preţul ridicat”, a comentat expertul în energetică Sergiu Tofilat.

Nici competiţia de pe piaţa mass-media şi cea a publicităţii nu este tocmai sănătoasă, spun experţii.

„Consiliul Concurenţei nu a intervenit sub nicio formă, chiar dacă au existat numeroase sesizări publice, legate de faptul că avem monopolizare pe piaţa media, că avem practici de concurenţă neloială, atât pe piaţa media, cât şi pe piaţa publicităţii. În situaţia în care nici CCA, nici Consiliul Concurenţei nu intervin sub nicio formă pentru a reglementa concurenţa pe piaţa media şi pe cea a publicităţii, noi avem o debandadă din acest punct de vedere. Se menţin monopolurile, ceea ce afectează foarte mult pluralismul de opinie, iar lipsa de concurenţă loială pe piaţa publicităţii de fapt impune instituţiile mass-media independente să accepte compromisuri cu politicienii”, afirmă directorul Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei.

Acum doi ani, Consiliul Concurenţei s-a pomenit în centrul unui scandal, după ce Curtea de Conturi a constatat că administraţia instituţiei şi-a asigurat condiţii de lux la locul de muncă. Întreţinerea unui angajat al Consiliului Concurenţei costa anual, doar la capitolul chirie, 95 de mii de lei, bani luaţi din bugetul statului. În acelaşi timp, şefa instituţiei avea un birou cu o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi. Mai mult. Conducerea Consiliului a împărţit prime cu nemiluita angajaţilor, iar de 8 martie au fost premiaţi până şi bărbaţii. 

ULTIMELE ŞTIRI