Concluziile se conţin într-un raport comun dat astăzi publicităţii de către Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă, în perspectiva Consiliului de asociere UE-Republica Moldova, care va avea loc la 31 martie 2017. Raportul comun analizează evoluţia implementării programului de asociere începând din noiembrie 2014. 

În ceea ce priveşte dezvoltarea economiei, autorităţile UE spun că sunt necesare investigaţii suplimentare pentru a-i aduce în faţa justiţiei pe cei care se fac vinovaţi de frauda din sistemul bancar.

„Mediul de afaceri şi de investiţii este în continuare afectat de corupţia la scară largă şi de lipsa unor politici consecvente. În plus, faptul că interesele economice se concentrează acum în mâinile unui număr mai mic de persoane generează riscul ca politicile publice să fie influenţate de aceste persoane”, se spune în raport.

În ceea ce priveşte comerţul, raportul subliniază beneficiile pe care colaborarea între UE şi Republica Moldova le aduce ambelor părţi începând din 2014. UE şi-a consolidat poziţia de principal partener comercial al Republicii Moldova – 63 % din exporturile ţării se realizează către UE, iar 50 % din importurile sale provin din UE. În 2016, Republica Moldova a făcut eforturi semnificative pentru a se alinia la normele şi standardele UE.

Raportul enumeră o serie de proiecte finalizate cu ajutorul Uniunii Europene în perioada 2015-2016. S-au construit infrastructuri noi de aprovizionare cu apă potabilă în mai multe localităţi, de care beneficiază acum peste 15 000 de persoane; au fost aduse îmbunătăţiri transportului public din Chişinău şi Bălţi; în 225 de clădiri publice (ex. şcoli, cămine culturale) au fost instalate sisteme de încălzire cu biomasă, mai bune şi mai economice decât cele vechi.

În plus, raportul evidenţiază efectele pozitive ale implementării regimului de călătorii fără viză şi a acordului de readmisie între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. De asemenea, detaliază contribuţia Republicii Moldova la operaţiunile civile şi militare ale UE, care consolidează rolul Uniunii de furnizor mondial de securitate şi sporeşte rezilienţa ţărilor din întreaga lume.