Ion Sturza: În RM nu există rezerve serioase de petrol şi gaze; Autorităţile s-au condus după „codul lutului” când au semnat contractul de concesiune cu Frontera, o companie mică şi obscură

Ion Sturza: În RM nu există rezerve serioase de petrol şi gaze; Autorităţile s-au condus după „codul lutului” când au semnat contractul de concesiune cu Frontera, o companie mică şi obscură
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 13.03.2017 10:39
În Republica Moldova nu există rezerve serioase de petrol şi gaze, afirmă fostul premier Ion Sturza. Omul de afaceri critică autorităţile de la Chişinău pentru faptul că au semnat un contract de concesiune cu o companie mică şi obscură înregistrată în off-shore, fără să ţină cont de practicile internaţionale din acest domeniu.

„Păzea! Americanii ne „fură” petrolul (care nu există!) Zilele acestea finul naşului ne-a anunţat triumfător – cum doar el ştie să o facă – că americanii ne vor explora rezervele de petrol şi gaze. Super! Doar că Frontera Resources e o mică şi obscură companie înregistrată pe Insulele Cayman. Unicul lor „activ” este Blocul 12 din South Kakheti, Georgia. Bloc marginal, „stors” încă de pe timpurile sovietice. „Experienţa” lor este de a toca banii micilor investitori de pe bursă, hrănindu-i mereu cu gogoşi: iaca-iaca. Este şi un aşa "business"... În octombrie 2015 au întrecut orice măsură, anunţând că au descoperit o rezerva de 3,8 trilioane mc de gaze. Amploarea acestei prostii poate fi înţeleasă de specialişti, dar şi de cei care dau o căutare pe Google. Spre comparaţie, TOATE rezervele statului Qatar sunt de 12 trilioane mc! „Anunţul” sfidător a stârnit un imens scandal în Georgia, guvernul refuzând să aprobe oficial aceste „rezerve” şi cerând daune companiei pentru neexecutarea prevederilor contractului de concesiune. Ca să ai partener o companie de aşa speţă trebuie să fii fraier sau... Şi în ce condiţii! Şase milioane USD investiţii?! Doar o sondă de exploatare(petrol-gaze) poate să ajungă la 5-10 milioane, lucrările seismice – la zeci de milioane. Royalty 1%?! Putem vorbi româneşte, redevenţa ar fi de minim 10%! 50 de ani, o altă glumă”, a comentat Ion Sturza pe contul său de Facebook.

Fostul premier a menţionat că autorităţile RM au ignorat practicile internaţionale în acest domeniu, respectate de toate statele pentru a evita scandalurile.

„Acum câţiva ani am trimis la Chişinău un memoriu cum să fie organizat procesul ca să nu fim trataţi ca în Burundi. O lege a petrolului (copy-paste de pe cea română!), concurs internaţional pentru un caiet de sarcini pe tema explorării, pe baza lui un concurs internaţional pentru explorare. Doar după, daca se găseşte ceva, urmează concursul, exploatare. Practicile sunt foarte bine cunoscute şi se respectă de către toate statele, pentru a evita scandalurile. Nu şi în Moldova. O facem în baza Codului "lutului", aşa cum ne anunţă „caporalul” de la mediu”, a menţionat Ion Sturza.

„Activând în trecut în industria petrolului, am primit zilele acestea zeci de mesaje: moldovenii sunt serioşi? Zic că da, cel puţin consecvenţi. Acordul de concesiune a fost semnat pe 2 ianuarie! În plin „guliai”. Nici „investitorii” nu au crezut că e serios... Au cerut recent semnarea unei declaraţii care confirmă că oficialii moldoveni nu erau beţi pe 2 ianuarie. Şi şi-au tras şi o poză cu ambasadorul SUA pe fondal. Pentru el, ambasadorul, este o mică victorie, „boots on the ground” se numeşte... Pentru moldoveni – plata pentru „biscuiţii” doamnei Nuland… Un fel de „Bechtel” moldovenesc, 50 de km de autostradă pentru 1,5 miliarde de dolari”, a mai spus Ion Sturza.

Precizăm că o comisie în frunte cu Valeriu Munteanu, Ministrul Mediului, a desemnat pe 1 noiembrie 2016 compania Frontera Resources International LLC, câştigătoare "a concursului de selectare a concesionarului lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu ulterioara lor exploatare".

La concurs au participat doar două companii: Overseas Minerals Corporation şi Frontera. Totuşi formal a fost respectată una din condiţiile de bază impuse de autorităţi. Din informaţia făcută publică nu este clar însă unde sunt înregistrate aceste companii şi nici cine sunt proprietarii.

Potrivit Mold-Street, Frontera Resources Corporation are ca fondatori o companie omonimă din Insulele Cayman, unul dintre cele mai importante paradisuri fiscale de pe glob.

Într-un comunicat de presă Frontera anunţă că are dreptul exclusiv de a explora pentru producerea şi dezvoltarea resurselor de hidrocarburi din cadrul unei zone care cuprinde aproximativ 3 milioane de acri situate în partea de sud a ţării. Termenul de ansamblu a Acordului de concesiune este de 50 de ani de la data executării sale, inclusiv o fază iniţială de explorare de până la zece ani.

Suprafaţa exactă şi perimetrul unde se vor face prospecţiuni este indicată în contractul de concesiune: 12.125 kilometri pătraţi, ceea ce constituie circa 36% din teritoriu. Din anexa 1 la contract rezultă că lucrările de prospecţiune vor putea fi efectuate şi în suburbiile Chişinăului.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI