Ţara care se află pe primul loc în lume la curierat rapid

Ţara care se află pe primul loc în lume la curierat rapid
Sursa: jurnal.md/capital.ro Foto: shutterstock.com 09.02.2017 14:12
Companiile de curierat din China au înregistrat, în 2016, un volum de 31,35 de miliarde de solicitări de expediţie, în creştere cu 51,7% comparativ cu anul 2015, plasând ţara pe locul întâi în lume în acest domeniu.

Potrivit Biroului Poştei de Stat din China, este pentru al şaselea an consecutiv în care volumul unităţilor de curierat a menţinut o creştere de peste 50%, estimându-se că la servicii de curierat va fi menţinută vitalitatea şi în următoarea perioadă.

În cadrul companiilor de curierat chineze activează peste 2,03 milioane de persoane, la aproape fiecare 15.000 de locuitori fiind organizate 1,5 staţii de servicii de profil. Veniturile realizate din curieratul rapid contribuie cu 6,2% la Produsul Intern Brut al Chinei.

Marile firme de curierat au baze în 80% din oraşele şi localităţile rurale din China, acest tip de serviciu devenind indispensabil pentru cetăţenii de rând. Statisticile arată că în 2016, fiecare chinez a primit sau a trimis 23 de mesaje prin intermediul curieratului rapid.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI