Creşterea economică a Marii Britanii a fost semnificativ mai puternică decât previziunile în ultimele şase luni, depăşind inclusiv estimările Băncii Angliei. Unul dintre motoarele de creştere a economiei a fost consumul, susţinut de creşterea rapidă a creditării.

Potrivit noii prognoze a Băncii Angliei, economia britanică va fi cu 1,5% mai mică în următorii trei ani decât ar fi fost dacă Brexitul nu ar fi fost declanşat, iar Marea Britanie ar fi rămas în Uniunea Europeană. Banca estimează că nivelul consumului va avea o scădere mai mică decât prevăzuse anterior în noiembrie, în ciuda creşterii inflaţiei. 

Banca estimează că economisirea populaţiei va ajunge la cel mai scăzut nivel din 1963, în paralel cu creşterea consumului.