Declaraţia a fost făcută imediat după o întâlnire cu emisarul Gazprom, Valeri Golubev, vicepreşedintele gigantului rus care nu a dorit, sau care nu a fost lăsat să vorbească cu presa de la Chişinău. 

Premeirul Filip nu a oferit alte detalii referitor la condiţiile de plată şi mai ales ce angajamente şi-a asumat Moldova.

Un nou miliard şi tarife cu 20% mai mari

Mass-media controlată de liderul Partidului Democrat  a anunţat însă că ar fi vorba de restructurarea unei datorii de jumătate de miliarde de dolari, chiar dacă Guvernul a menţionat anterior că datoria Moldovagaz este de 750 de milioane de dolari, sau peste 15 miliarde de lei. 

Astfel doar rambursarea datoriei fără alte plăţi va însemna că anual Moldova ar urma să achite suplimentar un miliard de lei pentru gaze. Pentru a acumula această sumă ar fi necesară o majorare cu circa 20% a tarifelor actuale la gaze. 

Gazprom pretinde şi alte cedări. Astfel pe lângă plata datoriilor istorice, Gazprom a cerut ca să-i fie transmise în proprietate în contul datoriilor şi toate gazoductele pe care azi la exploatează Moldovagaz.

Datele oficiale arată că Moldovagaz deţine în prezent doar 35-40% din toate conductele cu presiune medie şi joasă din ţară, iar restul sunt gestionate. Care este valoarea acestora urmează a se stabili în urma unui audit internaţional.

Este evident că aceste ţevi îngropate de 10-15 ani de Guvern. autorităţi şi agenţi economici nu pot acoperi nici 20% din datoria Moldovagaz. Or, chiar zilele trecute oîntreprindere în faliment ce anterior furniza gaze, vindea 36,6 kilometri de conducte de presiune medie la un preţ de doar 3,15 milioane lei, sau 86.000 de lei pentru un kilometru.Gazprom interesat de Centrala de la Cuciurgan

În acelaşi timp la Tiraspol, Valeri Golubev, vicepreşedintele Gazprom a vorbit despre extinderea colaborării în domeniul energetic şi gazier cu administraţia separatistă, fără să spună o vorbă despre datoria de 5,8 miliarde de dolari a regiunii.

"Noi am exminat proiecte de dezvoltare în sectorul energetic şi eficienţa funcţionării CERS Moldovenească cu scopul de asigurare a livrărilor de curent în Transnistria, România şi posibil şi în alte regiuni învecinate. CERS Moldovenească la fel este o companie rusească şi la fel se află în zona de interese economice", a declarat Golubev presei de la Tiraspol, după întâlnirea cu Vadim Krasnoseliski, liderul separatist.

CERS Moldovenească, cunoscută mai mult ca Centrala termoelectrică de la Cuciurgan nu este companie rusească, dar e deţinută de gigantul rus Inter RAO EES, care a cumpărat-o după o serie de tranzacţii dubioase.

O altă surpriză la Tiraspol era prezenţa la întâlnirile lui Golubev a fostului lider separatist Igor Smirnov, care în permananţă spunea că regiunea transnistreană nu are nicio datorie pentru gaze şi că acestea sunt ale Moldovei.