Moştenirea lui Gusev de la Moldovagaz: Datorii de 6,5 miliarde de dolari şi investiţii zero

Moştenirea lui Gusev de la Moldovagaz: Datorii de 6,5 miliarde de dolari şi investiţii zero
Sursa: www.mold-street.com Foto: moldovagaz.md 10.02.2017 13:50
Ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Vasile Botnari, a fost ales pe 9 februarie, de către Consiliul de Observatori, în funcţia de preşedinte al Consiliului de administrare al întreprinderii moldo-ruse Moldovagaz.

După fuga peste hotare a fostului preşedinte al Moldovagaz, Alexandru Gusev, a fost nevoie de aproape un an şi jumătate ca Guvernul Moldovei şi Gazprom să ajungă la o înţelegere şi rezolve chestiunea alegerii unui nou manager.

De altfel Mold-street.com a scris încă în noiembrie 2015 că cel mai vehiculat nume ca potenţial pretendent la funcţia de preşedinte al Moldovagaz este cel al democratului Vasile Botnari. Au mai fost vehiculate şi numele exdeputatului liberal-democrat Simion Furdui, fostului şef de la Moldtelecom, Vitalie Iurcu, a lui Miron Gagauz, fost şef la Căile Ferate din Moldova etc. 

Moştenire dezastruoasă

Noul manager va avea o sarcină dificilă. Or moştenirea lăsată de Alexandru Gusev, care oficial a exercitat funcţia de manager la Moldovagaz din august 2007, este una dezastruoasă.

Datoriile Moldovagaz faţă de Gazprom au ajuns la începutul acestui an un nivel record de 6,54 miliarde de dolari şi sunt de trei ori şi ceva mai mari decât în anul 2007; noul sediu al companiei unde s-au băgat zeci de milioane de lei nu este gata; programele de investiţii practic au fost sistate; nu a fost negociat un nou contract cu Gazprom, nu s-a reuşit restructurarea întreprinderii etc.

Speranţe că noul manager, Vasile Botnari va reuşi mai multe sunt minime. El este legat de mâini şi de picioare de şeful său de partid Vlad Plahotniuc, iar în Consiliul de Administrare al Moldovagaz din 9 membri, cinci sunt ai Gazprom şi doar trei depind deocamdată de cel mai bogat afacerist din Moldova.

Aşa că deciziile luate de conducerea Moldovagaz vor fi mai degrabă decizii colective luate de Gazprom şi Plahotniuc. 

Conexiuni cu Plahotniuc

Vasile Botnari, de 41 ani, este ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor din 20 ianuarie 2016. Anterior a fost ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor: mai 2013-iulie 2015, iar din 2010 până în 2013 deputat în Parlamentul Republicii Moldova. A absolvit Academia de Studii Economice a Moldovei, Facultatea de Business şi Administrarea Afacerilor. 

El a mai deţinut anterior funcţia de director general al Agenţiei Transporturilor şi al companiei Air Moldova. Noul şef de la Moldovagaz a mai administrat companiile Club Air, Chişinău Aeroport Service şi a fost manager pe transport în cadrul Raxetta-Moldova.

De asemenea, Vasile Botnari a fost în perioada 2004-2005 director comercial al companiei aeriene „Nobil Air”. Această companie care a făcut parte din imperiul afacerilor liderului PD, Vlad Plahotniuc, a fost redenumită în anul 2015 în Classica Air şi aparţine primarului de Orhei, cercetat în dosarul „jafului secolului”. Nobil Air a fost creată în 2003, deţinea un capital de jumătate de milion de lei, fondatorul unic fiind Vera Morozan, sora lui Vlad Plahotniuc.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI