Volkswagen va plăti 1,2 miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe clienţii americani

Volkswagen va plăti 1,2 miliarde de dolari pentru a-i despăgubi pe clienţii americani
Sursa: www.agerpres.ro Foto: agerpres.ro 01.02.2017 14:38
Grupul auto german Volkswagen a anunţat miercuri că va plăti cel puţin 1,2 miliarde de dolari, sub formă de răscumpărări şi despăgubiri, pentru 78.000 de clienţi americani care deţin autovehicule echipate cu motoare diesel implicate în scandalul manipulării emisiilor poluante.

Volkswagen, cel mai mare constructor auto din lume, a precizat că aceste despăgubiri vor fi acordate celor care deţin autovehicule Audi, Volkswagen şi Porsche echipate cu motoare diesel de trei litri. Concret, deţinătorii a aproximativ 58.000 de vehicule achiziţionate între 2013 şi 2016 şi ale căror motoare pot fi reparate vor primi despăgubiri cuprinse între 7.039 şi 16.114 dolari. În plus, Volkswagen s-a angajat să răscumpere sau să schimbe alte 20.000 de autovehicule care datează din 2009-2012.

Volkswagen va demara acest program de despăgubiri imediat ce autorităţile americane îşi vor da acordul, grupul german adăugând că se aşteaptă să primească aprobarea finală înainte de luna mai.

Acordul cu privire la motoarele diesel de trei litri vine după un altul, mai costisitor (de aproape 15 miliarde de dolari) finalizat în 2016 şi care vizează aproximativ 500.000 de vehicule diesel Volkswagen echipate cu motoare de doi litri.

„Toţi clienţii noştri din SUA care deţin vehicule implicate au acum la dispoziţie o soluţie”, a declarat Hinrich J. Woebcken, directorul diviziei americane a Volkswagen Group.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI