Câte milioane ne costă tergiversarea finalizării drumului de ocolire a municipiului Ungheni

Câte milioane ne costă tergiversarea finalizării drumului de ocolire a municipiului Ungheni
Sursa: www.mold-street.com Foto: expresul.md 07.12.2017 07:47
Lucrările de construcţie a drumului de ocolire a municipiului Ungheni sunt aproape de finisare, însă pentru a le finaliza şi da în exploatare este nevoie de condiţii climaterice favorabile, a anunţat viceprim-ministrul, ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc. Potrivit acestuia, deşi gradul de realizare este unul semnificativ - circa 87%, drumul nu va putea fi dat în exploatare până la sfârşitul anului. Asta pentru că pentru a turna ultimul strat de asfalt, care este unul special, cu celuloză, este nevoie de condiţii favorabile, cu temperaturi de 10 grade Celsius.

„Nu putem finaliza lucrările de dragul raportării. Avem nevoie de încă 30 de zile cu temperatură favorabilă. Preconizăm ca în luna aprilie 2018 va fi pus ultimul strat de asfalt”, a precizat ministrul.

Octavian Calmâc a spus că, deşi drumul este deja practicabil, drumarii au recomandat autorităţilor să nu deschidă pe perioada de iarnă circulaţia şi din motve de securitate. De exemplu nu au fost instalate balustrade de protecţie.„Circulaţia rămâne închisă, dar lucrările continuă: toate lucrările ce ţin de amenajarea spaţiului adicent, instalarea balustradelor şi altele. Lucrările care pot fi executate pe perioada rece a anului vor fi executate”, a explicat Calmîc.

De menţionat că, contractul de construcţie a drumului de ocolire Ungheni a fost semnat pe 24 martie 2014, şi urma să fie dat în exploatare în iunie 2016, scrie Mold-Street. La data de 1 ianuarie 2017, proiectul avea un grad de realizare de doar 25%, iar până în august, când Ministerul Economiei a preluat sarcina de a supraveghea mersul lucrărilor au mai fost executate încă 6% din proiect.

La finele lunii august o inspecţie a Administraţie de Stat a Drumurilor atesta însă că antreprenorul străin OHL ZS (Cehia), contractat pentru construcţia centurii de ocolire realizase doar 48,27% din lucrărie de construcţie şi a încălcat prevederile acordului, dar şi a unui Plan de Acţiuni.

Exact pe 6 decembrie 2017 a expirat acordul de grant pentru lucrările acestui drum, potrivit căruia UE oferea 11 milioane de euro. Până acum au fost absorbite circa 9,5 milioane de euro.

În consecinţă restul sumei de 1,5 milioane de euro (peste 30,5 milioane de lei) Moldova nu o va mai primi de la UE. Respeciv aceşti bani ar urma să fie alocaţi de la Bugetul de stat pentru a finaliza lucrările şi a da în exploatare drumul.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI