Acesta a ajuns în Irlanda în octombrie 2007, iar în primul an al şederii subzistenţa i-a fost asigurată de copiii săi majori, care aveau de asemenea reşedinţa în acest stat. Din octombrie 2008 până în octombrie 2012, românul a lucrat pe cont propriu în construcţii şi, astfel, şi-a achitat impozitele, asigurarea socială corespunzătoare veniturilor şi celelalte taxe pe venit, conform legislaţiei irlandeze.

El şi-a încetat activitatea în octombrie a anului 2012, invocând lipsa de muncă din cauza recesiunii economice, şi s-a înregistrat ca persoană care caută de lucru la autorităţile irlandeze. La acel moment nu mai avea atunci niciun venit, întrucât copiii săi părăsiseră Irlanda şi nu îi mai ofereau ajutor financiar.

În noiembrie 2012, i-a fost refuzată cererea de acordare a unei indemnizaţii pentru persoanele care caută de lucru, pentru motivul că nu demonstrase că avea în continuare, la acea dată, dreptul de şedere în Irlanda şi că indemnizaţia ar fi acordată doar pesoanelor cu statut de angajaţi. Astfel, de la încetarea activităţii sale independente, românul nu ar mai fi îndeplinit condiţiile pentru acordarea unui astfel de drept.

După ce mai multe instanţe irlandeze au respins solicitarea sa, cazul românului a ajuns la Curtea Supremă a Irlandei, care s-a adresat pentru lămuriri Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. iar judecătorii CJUE au arătat acum că dreptul de şedere pe teritoriul statului membru gazdă pentru o perioadă mai mare de 3 luni revine tuturor cetăţenilor Uniunii care sunt salariaţi sau desfăşoară activităţi independente în acest stat membru.