„Dacă tendinţa observată în ultimele 11 luni se va menţine, Gazprom va stabili un nou record absolut al exporturilor de gaze, de 192 miliarde de metri cubi“, a declarat acesta, potrivit Le Figaro. Miller a precizat că în acest an Gazprom va extrage 470 miliarde de metri cubi de gaze, în creştere cu peste 13% faţă de anul trecut, când producţia a fost una deosebit de slabă.

O mare parte a gazelor exportate de Gazprom sunt destinate UE şi Turciei. În 2016, aceste două destinaţii au primit o cantitate record de gaze ruseşti, de 179,3 miliarde de metri cubi, în pofida dorinţei UE de a-şi reduce dependenţa de hidrocarburile ruseşti.