Astfel, 40 de milioane de euro sunt acordate sub formă de grant, iar 60 de milioane de euro sunt împrumut. Documentul a fost semnat de Comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, Pierre Moscovici, ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu, şi guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea.

Suportul bugetar din partea UE pentru realizarea a patru programe evaluate va fi alocat Republicii Moldova până la sfârşitul anului curent. Despre acest lucru a anunţat Comisarul European pentru Politica de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn.

Setul de documente referitoare la alocarea sprijinului financiar urmează să fie remis Parlamentului spre ratificare