În trei ani încă un miliard de dolari se va adăuga la datoria externă a RM

În trei ani încă un miliard de dolari se va adăuga la datoria externă a RM
Sursa: www.mold-street.com Foto: flickr.com 22.11.2017 18:35
Datoria externă a Republicii Moldova va creşte cu încă un miliard de dolari. Guvernul spune că va continua să contracteze împrumuturi în următorii trei ani, astfel încât la sfârşitul anului 2020 datoria de stat externă va ajunge la peste 2,6 miliarde de dolari, de la 1,6 miliarde cât este în prezent.  

Potrivit proiectului Bugetului de stat pentru 2018, avizat de Partidul Democrat şi aprobat în grabă de Guvern, pe 31 decembrie 2017 soldul datoriei de stat nu va depăşi 57,36 miliarde lei, dintre care datoria de stat externă 58% şi datoria de stat internă 42%, înregistrând o majorare cu 6,58 miliarde lei faţă de soldul de la 31 decembrie 2016, preponderent din contul majorării datoriei de stat externe.

În consecinţă, notează Mold-Street, ponderea datoriei de stat în PIB la sfârşitul anului 2017 va constitui circa 38,6%, sau cu 0,9 p.p. mai mult decât înregistrat la finele anului 2016.

În 2018-2020 datoria de stat va creşte cu circa 19 miliarde de lei

Peste un an, adică pe 31 decembrie 2018, conform estimărilor Ministerului Finanţelor, soldul datoriei de stat va ajumge deja la 61,73 miliarde lei, dintre care 61,3% datorie de stat externă şi 38,7% datorie de stat internă, înregistrînd o majorare cu 4,37 miliarde lei faţă de valoarea aprobată (precizată) pentru sfârşitul anului 2017.

Ponderea datoriei de stat în PIB la sfîrşitul anului 2018 se va încadra în valoarea de 38,6%, situându-se la acelaşi nivel aprobat (precizat) pentru finele anului 2017. Pentru anul 2019, se estimează că soldul datoriei de stat se va majora cu 11,1%, iar în 2020 acesta se va majora cu 11,6% şi va constitui circa 76,48 miliarde lei, situîndu-se la nivelul de 40,2% pondere în PIB.

Datoria de stat externă se va majora cu încă un miliard de dolari

Pe parcursul anului 2018 se planfică valorificarea de împrumuturi de stat externe în sumă de 7,71 miliarde lei (echivalentul a 436,3 milioane dolari) şi rambursate împrumuturi de stat externe în sumă de 2,31 miliarde lei (echivalentul a 130,7 milioane dolari).

Ca urmare, la situaţia din 31 decembrie 2018, conform estimărilor, soldul datoriei de stat externe nu va depăşi 37.87 miliarde lei (echivalentul a 2,12 miliarde dolari), ceea ce reprezintă o majorare cu 4,57 miliarde lei (echivalentul a 325,6 milioane dolari) sau cu 13,7% faţă de plafonul aprobat (precizat) al datoriei de stat externe la situaţia din 31 decembrie 2017.

În valori nominale, majorarea plafonului datoriei de stat externe se explică prin depăşirea sumelor intrărilor externe preconizate pentru anul 2018 faţă de rambursările pentru acelaşi an.

Totodată, ca pondere în PIB, se estimează că soldul datoriei de stat externe va înregistra la finele anului 2018 o creştere cu 1,3 p.p. faţă de anul 2017 şi nu va depăşi valoarea de 23,7%. În următorii ani, soldul datoriei de stat externe va creşte de la 44,49 miliarde lei (echivalentul a 2,43 miliarde dolari) la finele anului 2019 până la 49,33 miliarde lei (echivalentul a 2,62 miliarde dolari) la finele anului 2020.

Şi datoria de stat internă în loc să se reducă va creşte

În anul 2018 autorităţile preconizează să nu mai facă emisiuni de Valori Mobiliare de Stat (VMS) pe piaţa primară şi să răscumpăre VMS emise pentru executarea obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat în sumă de 210 milioane lei.

Astfel, la situaţia din 31 decembrie 2018, conform estimărilor, soldul datoriei de stat interne nu va depăşi 23,86 miliarde lei, inclusiv:
- VMS emise pe piaţa primară – 8,71 miliarde lei (36,5%)
- VMS convertite – 2,06 miliarde lei (8,7%) 
- VMS emise pentru executarea a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat – 13,08 miliarde lei (54,8%)

În anii 2019 şi 2020, în scopul finanţării deficitului bugetului de stat se prevăd a fi direcţionate venituri din emisiunea netă a VMS pe piaţa primară în sumă de 440 milioane lei şi 3,32 miliarde lei, respectiv.

Totodată, se preconizează răscumpărarea VMS emise pentru executarea obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat în sumă de 230 milioane lei în anul 2019 şi 240 milioane lei în anul 2020. Astfel, în perioada anilor 2019-2020 soldul datoriei de stat interne va creşte de la 24,07 miliarde lei la finele anului 2019 până la 27,15 miliarde lei la finele anului 2020.

Rezultatele Guvernului Filip

Datele Ministerului Finanţelor arată că de la intrarea în funcţie a Guvernului Filip, adică de la finele lunii ianuarie 2016 şi până la finele lunii septembrie 2017, datoria de stat internă s-a majorat de circa trei ori, în special ca urmare a convertirii în datorie de stat a garanţiilor de 13,4 miliarde de lei acordate pentru salvarea celor trei bănci fraudate.

În aceeaşi perioadă datoria de stat externă s-a majorat cu peste 25%. Pentru comparaţie în cele 20 de luni de Guvern Leancă angajamentele externe de stat s-au majorat cu doar un procent, iar în cei 3,5 ani de Guverne conduse de Vlad Filat, datoria de stat externă s-a majorat cu o treime.

Dacă însă în ţară intrau toate împrumuturile preconizate pentru anul 2017, estimate la circa jumătate de miliard de dolari, apoi datoria externă era şi mai mare.

Aici merită de precizat că în perioada Guvernului Leancă s-au emis garanţiile de stat de miliarde lei pentru salvarea sistemului bancar, iar din vara anului 2015 a fost sistată asistenţa externă, respectiv Guvernul Filip "culege" roada ca urmarea a acelor decizii.

Potrivit datelor Ministerului Finanţelor costul deservirii datoriei externe este de trei ori şi ceva mai mic decât al celei interne. Dar în următorii ani se va majora semnificativ.

Toate aceste estimări şi evoluţii denotă că autorităţile actuale continuă să conteze pe asistenţa externă ca factor decisiv pentru dezvoltarea ţării.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI