Într-un mesaj pe Twitter publicat sâmbătă dimineaţă, François-Philippe Champagne a declarat că guvernul său a acceptat "un cadru pentru un nou parteneriat trans-Pacific complet şi progresist" după mai multe zile de negocieri aprinse între cele 11 ţări în cauză, reunite la Danang în Vietnam.

Delegaţia Canadei a precizat într-un comunicat că, totuşi, "rămân în suspans un anumite număr de probleme".

Acest progres în crearea unui TPP cu 11 ţări a intervenit la o zi după discursul preşedintelui american, Donald Trump, care a subliniat că America nu va mai semna "mari acorduri care o leagă de mâini şi o obligă să renunţe la suveranitatea sa".

Văzut ca o contrapondere la influenţa tot mai mare a Chinei, acest tratat a fost semnat în 2015, după aspre negocieri, de 12 ţări din zona Asia-Pacific reprezentând 40% din economia mondială.

Şefii de stat ai ţărilor din Asia-Pacific (APEC) sunt reuniţi cu începere de vineri pentru un summit de două zile la Danang, oraş de coastă din centrul Vietnamului.

APEC, ale cărei 21 de state reunesc 40% din economia mondială, numără diverse ţări ca Rusia, Peru sau Papua Noua Guinee.