BNM: Raportul Kroll 2, în fază finală de redactare; Va ajunge la Chişinău în următoarele săptămâni, dar încă nu se ştie dacă va fi publicat

BNM: Raportul Kroll 2, în fază finală de redactare; Va ajunge la Chişinău în următoarele săptămâni, dar încă nu se ştie dacă va fi publicat
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 11.11.2017 09:24
Raportul de investigaţie a companiilor Kroll şi Steptoe&Johnson este în fază finală de redactare şi urmează să fie transmis în următoarele câteva săptămâni, anunţă Banca Naţională a Moldovei după ce reprezentaţii consorţiului internaţional  au efectuat săptămâna aceasta o vizită la Chişinău.

Aceştia au avut întrevederi cu reprezentanţii mai multor instituţii publice pentru a agrea structura şi termenele strategiei de recuperare a activelor delapidate ca urmare a fraudei care a dus în 2014 la insolvabilitatea a trei bănci din Republica Moldova, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank.

La întrunire au participat premierul, preşedintele Parlamentului, guvernatorul BNM, ministrul Economiei şi Insfrastructurii, ministrul Justiţiei şi reprezentanţi ai Procuraturii Generale, Procuraturii Anticorupţie, Centrului Naţional Anticorupţie şi ai Agenţiei pentru recuperarea bunurilor infracţionale.

„Reprezentanţii companiilor Kroll şi Steptoe & Johnson au prezentat o versiune actualizată a strategiei de recuperare a activelor delapidate, în care se ţine cont de comentariile anterioare ale reprezentanţilor BNM, ARBI şi ai Procuraturii Anticorupţie. În particular, s-a discutat despre căile de iniţiere a procedurilor legale în multiple juridicţii, inclusiv modalităţile de recuperare a activelor în jurisdicţii opace, cu structuri şi procese juridice netransparente. Părţile au convenit că implementarea strategiei va fi condusă de către organele de anchetă şi urmărire penală moldoveneşti cu sprijinul companiilor Kroll şi Steptoe&Johnson. Aceasta presupune crearea unui cadru de analiză şi schimb de informaţii obţinute din investigaţiile atât pe plan naţional, cât şi internaţional”, anunţă BNM într-un comunicat.

În ceea ce priveşte publicarea raportului Kroll 2, BNM precizează că „părţile au discutat despre importanţa informării publicului şi partenerilor de dezvoltare despre rezultatele investigaţiei, dar şi necesitatea de a proteja derularea anchetei şi de a nu prejudicia şansele de recuperare a activelor delapidate” şi că aceste „consultări la subiectul transparentizării şi prezentării concluziilor raportului de investigaţie vor continua”.



 

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI